- Home
- Social
- CĂLĂRAŞI, (27.10.2017, 11:21)
- Departamentul Corespondenţi
Preşedintele CJ Călăraşi a plecat în timpul unui control al Poliţiei: L-am găsit ulterior la domiciliu/ Vasile Iliuţă: Nu mi s-a cerut testarea cu etilotestul, e un scandal rău intenţionat
Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a rămas fără permis de conducere şi s-a ales cu o sancţiune de 580 de lei după ce, în timp ce era controlat de Poliţie, în trafic, a plecat acasă.
Urmărește
17346 afișări
Preşedintele CJ Călăraşi a plecat în timpul unui control al Poliţiei. IPJ Călăraşi: L-am găsit ulterior la domiciliul dânsului. Ce sancţiune i-a fost aplicată
Purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, Florentina Dobre, a declarat, pentru MEDIAFAX, că un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost oprit, joi seara, în trafic.
”Nu a fost urmărit în trafic, a fost oprit în urma unui control de rutină efectuat de poliţişti, la care acesta a oprit, după care şi-a continuat deplasarea, fiind găsit ulterior la domiciliul dânsului.A fost sancţionat contravenţional, patru puncte amendă, 580 de lei şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 30 de zile, pentru nerespectarea indicaţiilor poliţiştului rutier. Măsura se poate lua şi în lipsă, contravenientul nu trebuie să fie de faţă. Nu s-a reuşit un dialog cu acesta, deci nu au fost recoltate probe biologice de sânge. S-a discutat cu un procuror din cadrul Parchetului dacă fapta ar întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni şi s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, fapt pentru care colegii mei au procedat la întocmirea procesului verbal de contravenţie”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi.
Surse din cadrul Poliţiei au spus că bărbatul oprit în trafic este preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă. Acesta, după ce le-a dat poliţiştilor documentele, a plecat către casă, nerespectând indicaţiile agenţilor care îi spuseseră să rămână în maşină până la finalizarea verificărilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Preşedintele CJ Călăraşi: Nu mi s-a cerut testarea cu etilotestul, e un scandal rău intenţionat
Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, susţine că a plecat acasă după ce a fost oprit de poliţişti pentru că nu avea actele la el şi nu i s-a cerut testarea cu aparatul etilotest. În cauză a fost întocmit dosar penal, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Călăraşi, preşedintele CJ precizează că joi seară mergea către casă, moment în care a fost oprit în trafic, în zona Spitalului Judeţean Călăraşi, de către un echipaj al Poliţiei Rutiere.
”Domnul Vasile Iliuţă i-a salutat pe cei doi reprezentanţi ai Poliţiei, care i-au solicitat prezentarea documentelor la control. Întrucât nu avea asupra sa actele, acesta s-a prezentat declinându-şi identitatea şi funcţia deţinută, moment în care cei doi poliţişti i-au lăsat impresia că l-au recunoscut. Preşedintelui CJ, Vasile Iliuţă, nu i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest şi nici deplasarea în vederea recoltării de probe biologice. Datorită faptului că organele de poliţie nu mai avut alte solicitări, şeful CJ Călăraşi şi-a continuat drumul către casă, fără a avea sentimentul că ar fi <urmărit> de către aceştia. La aproximativ 10 minute după ce domnul Vasile Iliuţă a ajuns la destinaţie, în faţa porţii locuinţei sale au apărut 3 echipaje de poliţie cu girofarurile aprinse”, se arată în comunicatul citat.
Şeful CJ se declară convins că ”acest scandal ieftin, denigrator şi rău intenţionat este concertat”.
”Aseară la apariţia Poliţiei în faţa locuinţei mele am discutat cu comandantul Politiei Municipale Călăraşi, Nelu Paraschiv, şi am spus că le stau la dispoziţie astăzi. Nu mi s-a solicitat să îi însoţesc către secţia de poliţie şi nici testarea cu aparatul etilotest. Ştirile apărute în presă nu corespund realităţii, fapt pentru care voi acţiona în consecinţă. Nu mă sustrag niciunui control indiferent de ce natură ar fi el, respect legea şi sper ca oamenii să înţeleagă că de 1 an şi jumătate sunt ţinta unei campanii de denigrare pentru simplul fapt că deranjez anumite interese”, se mai arată în comunicatul citat.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, Florentina Dobre, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că poliţiştii au continuat verificările şi s-a întocmit dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Citeşte şi: Au plecat de pe Pământ, dar ajung în Univers! Numele membrilor trupei Goodbye to Gravity decedaţi în incendiul din Colectiv vor fi trimise către Marte
Citeşte şi: Românii BLOCAŢI pe aeroport, în Egipt: Avionul cu cei 148 de turişti este programat să plece către Cluj-Napoca, la ora locală 10.00
Citeşte şi: Întârzieri la metrou după ce unui călător i s-a făcut rău într-un tren la Piaţa Unirii 1
Citeşte şi: MODA extremelor: Miliardarii ruşi preferă neveste foarte TINERE, care le-ar putea fi fiice | GALERIE FOTO
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe