- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a refuzat să plătească unele lucrări care urmau să fie realizate de Regia Autonomă Judeţeană de Apă Constanţa.
Preşedintele CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada mai-iulie 2008, Nicuşor Constantinescu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, "nu şi-a îndeplinit îndatoririle şi însărcinările în exerciţiul funcţiei, cu ştiinţă, în mod deliberat şi cu rea-credinţă, prin refuzul constant de a executa obligaţiile de plată ce rezultau din Memorandumul de finanţare nerambursabilă (semnat între Guvernul României şi Comisia Europeană), aplicat prin Contractul de Implementare a Măsurii ISPA «Reabilitarea reţelei de canalizare şi a facilităţilor de epurare a apelor uzate în Constanţa» şi prin Contractul de execuţie a lucrărilor referitoare la investiţia «Conducte de descărcare în mare pentru Staţiile de epurare Constanţa Nord şi Eforie Sud»".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
În baza acestor documente, Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de beneficiar, era obligat să cofinanţeze în proporţie de 21 la sută investiţia.
Ca urmare a neplăţii lucrărilor efectuate de constructorul angajat în realizarea investiţiei, acestea au fost suspendate. Constructorul a cerut penalităţi şi alte cheltuieli generate de întârzieri, valoarea totală a acestora fiind de 1.006.658,97 euro şi reprezentând prejudiciu în dauna Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa.
În acest dosar, RAJA Constanţa s-a constituit parte civilă.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Constanţa.
Constantinescu: Dosarul DNA este unul politic
"Actul de justiţie trebuie să fie egal pentru toţi cetăţenii României", a afirmat Nicuşor Constantinescu.
El a spus că nu este normal să fie trimis în judecată fără să i se ia, în prelabil, o declaraţie, şi fără să ştie despre ce este vorba în dosarul în cauză.
"Nu am dat nici o declaraţie în acest dosar (...) Să văd despre ce este vorba, apoi mă pronunţ. Nu este normal să fiu trimis în judecată fără să mi se ia o declaraţie, ca să ştiu şi eu despre ce este vorba", a precizat Nicuşor Constantinescu.
Preşedintele CJ Constanţa a arătat că acest dosar este "al o sutălea miilea dosar pe care îl face DNA, politic".
Nicuşor Constantinescu a precizat că îşi va apăra drepturile şi şi-a exprimat speranţa ca noul Cabinet Boc să reechilibreze actul de Justiţie din România.
"Unul dintre obiectivele programului de guvernare al noului cabinet Boc este reechilibrarea actului de justiţie şi atunci cred că Justiţia va fi eliberată de presiunea politică, respectiv şi procurorii", a adăugat Nicuşor Constantinescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO