- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.04.2018, 13:20)
- Ana Petrescu
Preşedintele Comisiei de anchetă SIPA: Danileţ a confirmat lacunele în respectarea hotărârii de Guvern cu privire la desfiinţarea arhivei SIPA
Preşedintele Comisiei de anchetă SIPA, Viorel Salan, a declarat marţi, după audierea judecătorului Cristi Danileţ, că acesta a confirmat că există lacune în respectarea procedurilor şi prevederilor legale cu privire la desfiinţarea arhivei SIPA.
Urmărește
616 afișări
Preşedintele Comisiei de anchetă SIPA: Danileţ a confirmat lacunele în respectarea hotărârii de Guvern cu privire la desfiinţarea arhivei SIPA
"Nu numai domnul Danileţ, dar şi celelalte persoane care au fost audiate azi, au scos în evidenţă că într-adevăr, termenul de 90 de zile care era prevăzut în Hotărârea de Guvern nr. 127/2006 (privind desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie din subordinea Ministerului Justiţiei - n.r.) era un termen insuficient pentru a putea să desfăşoare toate activităţile procedurale care erau prevăzute în Hotărâre. Aspectele semnalate, zic eu, pot să ducă la multe clarificări în ceea ce priveşte respectarea legii. Un lucru este cert. Nu s-au avut în vedere actele normative incidente care vizează constituirea arhivei, respectiv predarea ei care era unul dintre obiectivele principale prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 127. Poate nu au gândit complexitatea unei asemenea activităţi şi poate că raţionamentele au fost numai la desfiinţarea structurii, fără să ia în calcul toate celelalte elemente foarte importante. Cei care au venit şi azi au scos în evidenţă aceste lacune", a afirmat Salan, după terminarea şedinţei Comisiei.
Întrebat dacă au fost copiate documente din arhiva SIPA, Viorel Salan a răspuns: "Atâta timp cât a existat un copiator chiar şi într-o zonă adiacentă poate să existe şi asemenea supoziţii, dar până în momentul de faţă nu am ajuns la elemente care să ducă cu certitudine la o asemenea idee".
Chestionat dacă Cristian Danileţ, în perioada în care era consilier al fostului ministrul al Justiţiei, Monica Macovei, avea certificat ORNISS când a accesat arhiva, deputatul PSD, Viorel Salan, a replicat: "În perioada 2006-2007 a avut acces la informaţii clasificate în baza unui certificat ORNISS.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
De asemenea, întrebat dacă au existat persoane care să fi intrat ilegal în arhivă, şeful Comisiei SIPA a spus: "Ilegal înseamă că nu făceau parte din Comisie sau că nu au deţinut certificat ORNISS. Noi nu putem să ne pronunţăm în acest moment din acest punct de vedere".
Nu în ultimul rând, la întrebarea dacă au fost şantajaţi magistraţi, Salan a răspuns: "Există în mape, din câte declară persoanele care au fost audiate. (...) Pot să vă răspund altfel. Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie avea două misiuni de bază la nivelul Ministerului Justiţiei. Prima era cea de culegere de date şi informaţii cu privire la personalul care intra în incidenţa sa, din punct de vedere legislativ, cea de-a doua, ca şi structură de securitate, la nivelul ministerului."
Comisia de anchetă l-a audiat marţi pe judecătorul Cristian Danileţ, fost consilier al fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei şi fost membru în comisiile de inventariere. Printre alţii audiaţi s-au numărat şi Andreea Iurea, fost membru în comisiile de inventariere, Florin Teodor Andronache, angajat SRI şi domnul Valentin Gigi Ignuţă, preşedintele comisiei de inventariere.
La audierea de săptămâna trecută, Mona Pivniceru, fost ministru al Justiţiei şi actual judecător al CCR, a explicat membrilor Comisiei SIPA că atunci când a plecat din funcţia de ministru al Justiţiei a lăsat în urmă un proiect de hotărâre care viza lichidarea arhivei SIPA.
"Întrebarea a fost ce demersuri am făcut în perioada mandatului meu în legătură cu arhiva SIPA şi am explicat comisiei că la plecarea mea din mandatul de ministru al Justiţiei era pe site-ul Ministerului de Justiţie un proiect de hotărâre de Guvern cu privire la lichidarea acestei arhive, în sensul intrării în ea a unei comisii compuse din reprezentanţii Ministerului Justiţiei, ai Arhivelor Naţionale, observatori din partea magistraţilor, judecători şi procurori, care urmau să verifice documentele lipsite de semnificaţie care urmau a fi distruse, documentele personalului ANP care trebuiau pentru pensii, carnetele de muncă care trebuiau scoase şi predate titularilor lor, iar restul arhivei depusă la arhivele statului şi secretizate pe o perioadă de 50 de ani. Ulterior am văzut că domnul ministru Toader a reluat cumva, în linii mari, acelaşi proiect şi deja este HG în vigoare", a explicat Mona Pivniceru.
Şedinţa următoare a Comisiei SIPA va avea loc joia viitoare, 3 mai, ora 14.00, unde vor fi audiaţi alţi foşti membri ai Comisiei de inventariere a arhivei SIPA.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20