Preşedintele CSM despre mediere: Din punctul meu de vedere a fost un eşec

Publicat: 02 03. 2015, 16:49
Actualizat: 25 08. 2021, 10:04

Întrebat, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia dacă medierea a fost un eşec pentru sistemul de justiţie din România, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a răspuns afirmativ, spunând că din evidenţele pe care CSM le deţine, soluţionarea cauzelor prin această metodă alternativă nu a fost cea aşteptată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Da, din punctul meu de vedere a fost un eşec, pentru că din evidenţele pe care noi le deţinem soluţionarea cauzelor prin această metodă alternativă nu a fost cea aşteptată. Cred că se putea mai mult, dar din câte ştiu eu cauzele sunt foarte puţine”, a declarat Tudose.

Întrebat dacă românii sunt mai „procesomani” în comparaţie cu alţi cetăţeni europeni, Marius Tudose a răspuns că nu ştie dacă acest fapt ar putea sta la baza eşecului medierii, însă este cert că nu a avut rezultatele scontate.

„Nu ştiu dacă sunt mai procesomani românii, cert este că până în acest moment medierea nu a avut rezultatele scontate la noi”, a răspuns Tudose.

Preşedintele CSM a adăugat că, în opinia sa, faptul că medierea nu a funcţionat nu este o problemă de legislaţie, ci mai degrabă o problemă „de conştiinţă”.

„Nu cred că este o problemă de legislaţie, problema de conştiinţă aş lua-o mai degrabă şi, să zic, să fie şi o problemă a celor care sunt îndrituiţi să facă medierea. Poate nu au depus suficient efort în aşa fel încât să o facă mai aplicabilă instituţiilor de drept”, a afirmat Marius Tudose.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a participat, luni, la Alba Iulia, la bilanţul Curţii de Apel Alba Iulia.