Preşedintele CSM: Judecătoria Timişoara are mari probleme de personal

Preşedintele CSM, Horaţiu Dumbravă, a declarat, vineri, la Timişoara, că judecătoria din municipiu este una din cele mai încărcate din ţară, deoarece are mari probleme de personal, un judecător al acestei instanţe având de soluţionat, anul trecut, în medie, 1.428 de dosare.

Urmărește
114 afișări

Dumbravă a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută după ce a participat la bilanţul Judecătoriei Timişoara, că această instanţă este una din cele mai încărcate din ţară, deoarece "are mari probleme de personal", în 2010 aici fiind fluctuaţii de judecători şi locuri vacante, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am venit la Judecătoria Timişoara pentru că este una din cele mai încărcate judecătorii din ţară, încărcătură de dosare şi cauze pe judecător. Timişoara, ca judecătorie, are mari probleme de personal, în sensul în care au fost fluctuaţii de judecători, locuri vacante şi sigur că toate aceste lucruri trebuie să îşi găsească o rezolvare. Şi CSM are atribuţii şi în acest sens", a afirmat Dumbravă.

El a precizat că o soluţie la aceste probleme ar fi o "colaborare eficientă" cu puterea executivă şi cea legislativă.

"Pentru rezolvarea tuturor acestor probleme e nevoie de o colaborare eficientă cu Executivul, prin Ministerul Justiţiei, prin ministrul Justiţiei, care este şi membru de drept al CSM, dar şi cu Legislativul, care are atribuţii în zona adoptării legilor şi care, la un moment dat, poate greva cu cauze instanţele în măsura în care CSM sau instanţele nu sunt consultate", a mai spus Dumbravă.

Potrivit acestuia, CSM "va face toate eforturile" pentru a iniţia dezbateri cu puterea executivă şi legislativă şi speră că acestea vor duce la "soluţii punctuale".

"Există premise favorabile şi certitudini, spun eu, pentru colaborări atât cu Executivul, cât şi cu puterea legislativă în viitorul apropiat. Noi sperăm şi vom face toate eforturile, ca şi Consiliu Superior al Magistraturii, să iniţiem dezbateri cu Executivul şi legislativul şi să ajungem, în cel mai scurt timp posibil, la soluţii punctuale, pentru probleme punctuale", a precizat preşedintele CSM.

Dumbravă a declarat că într-un an sau doi se vor ocupa "foarte multe" posturi de la judecătorii şi parchete de pe lângă judecătorii, deoarece există "generaţii numeroase" care au absolvit Institutul Naţional al Magistraturii, în ultima perioadă, iar în vară, cu ajutorul "Executivului, va mai fi organizat un examen la acest institut.

"Am discutat cu colegii care ar putea fi soluţiile. Am demarat o prognoză pe termen scurt şi mediu a posturilor vacante de la instanţe. Sunt judecătorii cu mari probleme de personal, cum e şi Timişoara, dar şi tribunale cu probleme de personal şi trebuie găsit un algoritm echilibrat pentru ocuparea acestor posturi. În viitorul apropiat, aproximativ un an, se vor ocupa foarte multe posturi la judecătorii şi parchete de pe lângă judecătorii, pentru că sunt generaţii foarte numeroase ale Institutului Naţional al Magistraturii. Să sperăm că vom ţine acest ritm alert şi în acest an, cu ajutorul Executivului, pentru a mai organiza un examen la Institutul Naţional al Magistraturii, în vară. Şi sperăm ca într-un an sau doi să rezolvăm măcar la judecătorii această lipsă de personal", a afirmat preşedintele CSM.

El a precizat că o altă soluţie a acestei probleme ar fi suplimentarea schemelor de personal şi aducerea de judecători de la alte instanţe pentru a-i degreva pe cei cu încărcătură mare de dosare, chiar dacă aceste soluţii "vor fi dureroase".

"Este o discuţie care se poartă pe suplimentarea schemelor de personal. Şi aici trebuie să găsim soluţii, pentru că sunt instanţe extrem de încărcate, în special în localităţile reşedinţă de judeţ, cu dinamică economică şi socială mai alertă, cum e şi Timişoara. Trebuie să găsim soluţii, să vedem care vor fi acestea, chiar dacă vor fi dureroase, în sensul în care ar fi necesar să aducem posturi de la alte instanţe", a spus Dumbravă.

Întrebat de jurnalişti dacă, în cazul în care ar fi la început de carieră, ar mai alege să lucreze la o instanţă cu încărcătură mare, cum e Judecătoria Timişoara, Dumbravă a răspuns afirmativ.

"Eu aş alege o instanţă cu încărcătură mare, cum e Timişoara, pentru că ai ce să înveţi", a conchis preşedintele CSM.

Potrivit datelor furnizate de Judecătoria Timişoara, în 2010, media dosarelor avute pe rol de fiecare judecător al acestei instanţe a fost de 1.428, faţă de 1.195 de dosare în 2009. La secţia civilă a Judecătoriei Timişoara media a fost şi mai ridicată, de 1.532 de cauze pentru un magistrat.

Anul trecut, Judecătoria Timişoara a avut pe rol 51.420 de dosare şi au fost pronunţate 37.626 de hotărâri judecătoreşti. În 2010, numărul magistraţilor Secţiei Civile a Judecătoriei Timşoara a scăzut de la 33 la 29.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici