Explozia de la Azomureş: „un zgomot puternic urmat de o înroşire a cerului”. Starea tehnică a conductei fisurate

Publicat: 07 07. 2021, 13:30
Actualizat: 07 07. 2021, 13:35
Miercuri noapte, în jurul orei 1:00, a avut loc o explozie urmată de incendiu la instalaţia tehnologică a Combinatului Chimic Azomureş. Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost rănit la unul dintre membrele superioare şi a fost transportat la spital. La faţa locului, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş au acţionat cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială CBRN.
 
Un martor vorbeşte despre momentul exploziei: „Un zgomot puternic urmat apoi de o înroşire a cerului. Câteva minute a durat şi deja au început să vină forţele de intervenţie ISU. Chiar am rămas impresionat de numărul lor şi de timpul în care au venit”.
 
VEZI AICI VIDEO Momentul exploziei de la Combinatul Chimic Azomureş, surprins de o cameră de supraveghere
 
Intervenţia nu a fost una dificilă, iar incendiul a fost localizat şi stins complet în aproximativ 2 ore. Totodată, din cauza faptului că incidentul a avut loc la un combinat chimic, locuitorii din zonă au primit pe telefoane un mesaj Ro-Alert prin care era menţionat că evenimentul nu prezintă niciun pericol.
 
„Cauza probabilă de producere a evenimentului este în curs de stabilire şi urmează să fie stabilită de către comisia constituită în acest sens, încă nu avem informaţii. În momentul de faţă în care s-a transmis Ro-alertul, mai exact la ora 1 şi 30 de minute, acesta a fost mai mult de informare către populaţie, fiind precizat faptul că evenimentul nu prezenta un pericol pentru cetăţeni”, Dan Petru Daniel, purtător de cuvânt ISU Mureş.
 
Potrivit specialiştilor nu s-au înregistrat emisii de amoniac. Totodată, s-au făcut măsurători care nu au înregistrat valori anormale ce pot pune în pericol viaţa cetăţenilor.
 
Cristian Buhăianu, prim-adjunctul de la ISU Mureş, spune care ar fi cauza incendiului: „Vor veni specialişti inclusiv de la Ministerul Afacerilor Interne şi de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei de amoniac 3 s-a fisurat o conductă de gaz de sinteză, iar în momentul ajungerii gazului de sinteză în atmosferă hidrogenul a intrat în reacţie cu oxigenul din atmosferă şi s-a generat acea deflagraţie urmată de un incendiu”.
 
Prima intervenţie a fost realizată de serviciul privat pentru situaţii de urgenţă, care a solicitat ulterior sprijin de la ISU Mureş.
 
Ovidiu Maior, purtător de cuvânt de la combinatul Azomureş, spune mai multe detalii despre starea tehnică a conductei care s-a fisurat şi despre procedurile care au venit ulterior exploziei: „Este o instalaţie care a fost modernizată în ultimii ani. Este o instalaţie care este în revizie tehnică odată la 3 ani de zile, aşa cum s-a întâmplat în luna iunie a acestui an. Componenta unde a avut loc explozia nu a necesitat revizii tehnice în această perioadă. A fost inclusă în planul tehnic pentru că era deja un echipament avizat. După explozie, colegii noştri au oprit doar instalaţia amoniac 3, nu a fost nevoie ca celelalte instalaţii să fie oprite”.