Preşedintele ICCJ: Dispoziţiile legale privind răspunderea magistraţilor relevă disfuncţionalităţi

Preşedintele ICCJ a susţinut că sunt necesare dispoziţii clare, concise, care să poate fi bine aplicate în practică, judecătoarea Livia Stanciu declarându-se împotriva adoptării unor proiecte legislative privind răspunderea magistraţilor în orice condiţii, chestiune care este delicată.

"Nu trebuie promovate în orice condiţii, astfel de proiecte nu trebuie să fie menite a sancţiona magistratul, ele trebuie să responsabilizeze în primul rând magistratul, să crească încrederea cetăţeanului în actul justiţiei, în judecător", a susţinut Stanciu, subliniind că orice dezechilibru care ar putea apărea în balanţa "responsabilitate-independenţă" vulnerabilizează magistratul şi-l pune într-o poziţie mereu în defensivă.

Livia Stanciu a invocat faptul că răspunderea judecătorului pentru activitatea sa jurisdicţională este un pericol remarcat şi de Consiliul consulativ al judecătorilor europeni, care susţine că răspunderea patrimonială a unui magistrat nu trebuie stabilită în aceeaşi termeni ca în oricare altă profesie.

Şeful ICCJ a mai spus că nu sunt de neglijat reacţiile societăţii faţă de erorile judiciare care sunt tot mai dese în ultima perioadă.

În acest context, preşedintele instanţei supreme a afirmat că se impun stabilirea unor obiective pe termen mediu.

Astfel, Stanciu a propus ca prim obiectiv: răspunderea disciplinară a magistratului să nu fie angajată pentru erori de judecată, iar stabilirea unei erori judiciare care implică un control juridicţional să fie realizată de Inspecţia Judiciară sau de Consiliul Superior al Magistraturii, ambele fiind organisme administrative.

Un al doilea obiectiv propus de Stanciu este reglementarea răspunderii materiale a magistraţilor astfel încât să fie asigurat un adevărat echilibru între responsabilitate, pe de-o parte, şi independenţă, pe de altă parte.

Un al treilea obictiv ar fi stabilirea unui sistem transparent şi eficient de sancţionare a abaterilor disciplinare în mod gradual, care să asigure coerenţa sistemului sancţionator şi previzibilitatea sancţiunilor.

Totodată, Stanciu a invocat creşterea standardelor de integritate în sistem şi sporirea importanţei deontologiei în activitatea magistraţior.

În ce priveşte modalitatea de reglementare a obiectivului numărului doi, Stanciu a spus că acest gen de răspundere ar putea fi acceptat fie ca acţiunea să fie condiţionată de savâsirea unei fapte penale şi de existenţa unei hotărâri de condamnare, fie stabilirea unui sistem de răspundere pe erori judiciare fără condiţionalităţi legate de stabilirea ulterioară a unei răspunderi penale sau disciplinare a judecătorului.

Totodată, Stanciu a susţinut că sunt necesare stabilirea criteriilor de definire a "erorii judiciare grosiere" şi a competenţelor de soluţionare - doar la nivelul ICCJ -, dar şi filtre de admisibilitate pentru evitarea încărcării instanţei supreme.

Potrivit articolului 96 al Legii 303/2004 privind statutul magistratului, "(1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. (2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. (3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală. (4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară. (5) Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror. (6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. (7) După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. (8) Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an.

Articolul 100 al legii citate arată că sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni la o instanţă sau la un parchet, situate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel ori în circumscripţia aceluiaşi parchet de pe lângă aceasta; d) excluderea din magistratură.