Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, a discutat, vineri, cu reprezentanţii Federaţiei "Alma Mater", întruniţi în cadrul Biroului executiv, despre majorarea salariilor profesorilor universitari şi OUG 230 care interzice cumularea pensiei cu salariul de la stat.
În legătură cu majorarea salariilor profesorilor universitari, ministrul Educaţiei a declarat că discuţiile în acest sens vor fi continuare, dar susţine în continuare că o majorare de 50 la sută în cazul acestei categorii este prea mare.
"Vom avea o lege care stabileşte resursele şi în funcţie de aceasta vom vedea ce putem oferi", a spus Andronescu.
Întrebată despre procentul cu care ar putea fi majorate salariile profesorilor universitari, Andronescu a spus că nu poate avansa procente, pentru că nu a fost aprobat bugetul şi nu are date concrete.
Preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Răzvan Bobulescu, a declarat că federaţia sindicală ar putea accepta o eşalonare a creşterii salariilor profesorilor unviersitari pe parcursul anului 2009, astfel încât la finalul acestui an, cadrele didactice universitare să beneficieze de majorările cuprinse în Legea 221/2008.
"Avem răbdare să realizăm acest lucru pe parcursul întregului an", a adăugat Bobulescu.
Întrebat ce crede despre faptul că ministrul Educaţiei consideră că o majorare cu 50 la sută a salariilor profesorilor universitari este prea mare, Bobulescu a spus că este dreptul ei să aibă această părere, dar sindicaliştii cred că Legea 221 trebuie aplicată.
În legătură cu procentul de majorare a salariilor profesorilor universitari pe care ar vrea să îl obţină după aprobarea Legii bugetului, în condiţiile în care ministrul Educaţiei consideră că o creştere cu 50 la sută este prea mult, Bobulescu a spus că se aşteaptă la un procent asemănător cu al celorlalte categorii de cadre didactice, respectiv 30 la sută, de la 1 ianuarie 2009.
"În funcţie de resursele aprobate prin buget şi de posibilităţile acestei ţări, vom solicita majorările salariale, pentru că şi noi trăim în ţara aceasta şi nu putem să neglijăm factorul de criză prezent acum", a adăugat Bobulescu.
Liderul sindical a precizat că în România sunt 4.500 de profesori universitari, câştigul net al unui debutant fiind de 2.479 de lei, iar câştigul maxim în cazul unui cadru didactic cu vechime este de 4.117 lei. Bobulescu a adăugat că dacă s-ar aplica Legea 221, un profesor universitar debutant ar câştiga 3.728 de lei, iar unul cu vechime, 6.190 de lei, care ar echivala cu circa 1.600 de euro, sumă care nu i se pare mare în condiţiile în care un cadru didactic universitar din Uniunea Europeană ajunge la un câştig de 6.000 de euro.
Citeşte şi:
FEN cere Guvernului să aloce 6% din PIB pentru Educaţie
Andronescu: Creşterile salariale vor fi cuprinse în proiectul de buget