Preşedintele şi vicepremierul Ungariei, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc

Preşedintele Ungariei, Ader Janos, vicepremierul Semjen Zsolt şi alţi parlamentari din ţara vecină participã, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, la manifestarea religioasã fiind deja sosite zeci de mii de persoane.

Urmărește
1266 afișări
Imaginea articolului Preşedintele şi vicepremierul Ungariei, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc

Preşedintele şi vicepremierul Ungariei, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Potrivit organizatorilor, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc au sosit preşedintele Ungariei, Ader Janos, împreună cu soţia, şi vicepremierul Semjen Zsolt, aceştia aflându-se în România în vizită privată, astfel că nu vor vorbi în calitate de politicieni, conform regulilor instituite de organizatorii pelerinajului, care nu vor ca evenimentul religios să aibă alte conotaţii.

Potrivit forţelor de ordine, la ora transmiterii acestei ştiri, în zonă au ajuns în jur de 50.000 de persoane, aproximativ 20.000 fiind deja pe platoul unde se va ţine slujba de hram de Rusaliile Catolice.

Mulţi dintre credincioşi au petrecut noaptea în biserică rugându-se la statuia Fecioarei Maria, considerată făcătoare de minuni, alţi 3.000 de pelerini din Ungaria fiind aduşi în Miercurea Ciuc cu cele trei trenuri puse la dispoziţie de Căile Ferate Maghiare.

Printre pelerinii care urcă pe Şumuleul Mic se află şi preşedintele Ungariei, Ader Janos, împreună cu soţia sa, vicepremierul Semjen Zsolt şi alţi parlamentari unguri.

În jurul orei 10.30, din Catedrala Franciscană a fost scos drapelul localităţii Şumuleu, numit "Laborum", care are o greutate de 25 de kilograme şi este purtat de cel mai merituos elev al Liceului Romano Catolic "Segito Maria", din Miercurea Ciuc. Acesta a fost momentul debutului procesiunii de după slujba religioasă, oficiată în Catedrala Franciscană, de unde pelerinii au pornit către Altarul Triplu de lângă Capela Salvator, de pe Muntele Şumuleul Mic, unde va fi oficiată slujba de hram de Rusaliile Catolice, începând cu ora 12.30.

Credincioşii cei mai fervenţi au urcat în genunchi şi pe coate pe coasta abrubtă a muntelui, pe "Drumul Crucii", marcat de 14 cruci, care simbolizează popasurile făcute de Iisus spre Dealul Supliciului.

Ca şi în alţi ani, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc au venit credincioşi din toate colţurile lumii.

"Am venit din Paris, am ajuns ieri şi ne-am cazat la Tuşnadul Nou şi suntem peste măsură de fericiţi. Locul acesta de pelerinaj este unul foarte important pentru toţi, fie ei români, maghiari, francezi sau de alte naţionalităţi. Cât priveşte Fecioara Maria, pentru ea am venit aici", a declarat corespondentului MEDIAFAX un pelerin venit din Franţa.

"Am venit de la Nagykata, o localitate între Budapesta şi Szolnok. Sunt îmbrăcat în uniforma artileriştilor. Sincer, îmi este foarte cald, dar o port cu mândrie şi îmi pare rău că nu am putut aduce şi tunul ca să tragem o salvă în cinstea Fecioarei Maria", a declarat un alt pelerin venit din Ungaria.

La slujba de hram au posibilitatea să participe şi persoanele cu dizabilităţi, care au fost aduse pe deal cu trei microbuze speciale puse la dispoziţie de Asociaţia Handicapaţilior Fizic din Harghita, care îi va şi duce înapoi la casele lor.

Cei care vor asigura ordinea şi siguranţa publică în perioada Rusaliilor au estimat că la pelerinaj vor participa aproximativ 100.000 de persoane.

Unii dintre pelerini au ajuns deja la Şumuleu Ciuc, primul fiind un misionar voluntar care a pornit de lângă localitatea Pecs, din Ungaria, care a parcurs pe jos aproximativ 1.000 de kilometri.

Pelerinii din Ungaria care participă la pelerinajul de Rusalii la Şumuleu Ciuc şi care au ajuns, vineri, cu trenul în Gara Cluj-Napoca au fost întâmpinaţi pe peron de peste 200 de persoane, care au avut flori, steaguri ale Ungariei şi ale UDMR, pogăcele cu jumări şi vederi cu clădirile din oraş.

Trenul cu cei pe cei peste 1.100 de pelerini din Ungaria care participă la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc a ajuns vineri în Gara Cluj-Napoca, aceştia arborând la geamuri steaguri ale Ungariei şi Ţinutului Secuiesc.

Primul vagon a fost împodobit cu un afiş de mari dimensiuni care făcea referire la aniversarea a 555 de ani de la naşterea regelui Ungariei, Matei Corvin, născut la Cluj.

După ce unii pelerini au coborât pe peron şi s-au amestecat în mulţime, toţi cei prezenţi au cântat imnul Ungariei şi imnul Secuiesc, după care au asistat la un spectacol de dansuri renascentiste.

Peste 700 de poliţişti, jandarmi şi pompieri, de două ori mai mulţi decât anul trecut, sunt mobilizaţi pentru asigurarea pazei şi ordinii în timpul desfăşurării tradiţionalului pelerinaj de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că aproximativ 350 de poliţişti vor acţiona pe durata manifestărilor dedicate Rusaliilor catolice pentru dirijarea şi fluidizarea traficului rutier. De asemenea, ei vor organiza posturi, filtre şi patrule de ordine şi siguranţă publică atât pe căile de acces din localitate, cât şi în zonele de desfăşurare a pelerinajului.

Potrivit acestuia, în premieră în acest an, va exista şi un punct de consiliere al Poliţiei de Proximitate, amplasat în vecinătatea Catedralei Franciscane din Şumuleu Ciuc, unde cetăţenii care au pierdut sau au găsit vreun obiect, s-au rătăcit de grup sau de familie ori au alte probleme se pot adresa poliţiştilor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, plt.adj. Gheorghe Suciu, a declarat că, dat fiind numărul mare de participanţi la pelerinajul de Rusalii, a fost constituit un dispozitiv de ordine publică format din 350 de jandarmi harghiteni şi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă "Regele Ferdinad” Târgu Mureş.

Ei vor fi prezenţi atât pe traseele de afluire/defluire, cât şi la locul de desfăşurare a slujbei religioase de pe muntele Şumuleul Mic.

Totodată, pompierii vor avea pe teren două echipaje pentru asigurarea măsurilor de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi evacuarea în situaţii de urgenţă, iar la sediul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc vor sta în rezervă de intervenţie un echipaj cu ambulanţă SMURD şi un echipaj de descarcerare, pentru intervenţii de specialitate în astfel de urgenţe.

Pe Şumuleul Mic se vor afla, sâmbătă, în ziua pelerinajului, echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Salvamontului, precum şi voluntari ai Crucii Roşii, pregătiţi să intervină în caz de nevoie.

Pentru buna desfăşurare a pelerinajului de Rusalii, Primăria Miercurea Ciuc a dispus restricţii de circulaţie de vineri până duminică.

Moto-ul pelerinajului de Rusalii de la Şumuleu Ciuc din acest an este: "Fericită eşti tu, care ai crezut!" şi provine din Evanghelia după Luca (Luca 1,45).

Mesa de deschidere a pelerinajului a avut loc vineri, de la ora 19.00, la Catedrala Franciscană din Şumuleu Ciuc şi a fost urmată de o noapte de veghe şi rugăciune.

Sâmbătă, la ora 12.30, va începe slujba de hram la altarul aflat pe şaua dintre munţii Şumuleul Mic şi Şumuleul Mare, oficiată de Ternyák Csaba, arhiepiscop de Eger şi vicepreşedintele Conferinţei Episcopale Catolice Maghiare.

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o tradiţie de 446 de ani, fiind considerat cel mai mare din Europa Centrala si de Est.

Istoria pelerinajului se leagă de încercarea principelui Transilvaniei Ioan Sigismund de a impune secuilor catolici, în 1567, religia unitariană. Credincioşii catolici din zona Ciuc, Gheorgheni şi Casin s-au adunat, în sâmbata Rusaliilor, la Şumuleu Ciuc, pornind spre muntele Harghita, împotriva armatei principelui. În timp ce bărbaţii luptau cu armata lui Sigismund, femeile şi copiii s-au adunat în biserica de la Şumuleu şi s-au rugat.

Obţinând victoria, secuii şi-au împodobit steagurile cu crengi de mesteacăn şi s-au întors la Şumuleu, pentru a mulţumi Fecioarei Maria. De atunci, în fiecare an, în sâmbata Rusaliilor, credincioşii catolici se adună în cea mai mare procesiune religioasă din zonă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici