- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (03.10.2014, 12:27)
- Andreea Unturica
Preşedintele suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, şi-a dat demisia de la şefia instituţiei
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Horea Uioreanu, arestat preventiv de la sfârşitul lunii mai pentru fapte de corupţie, şi-a depus demisia de la şefia CJ.
Urmărește
301 afișări
Preşedintele suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
Avocatul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, Tiberiu Ban, a declarat, vineri, că depunerea demisiei de către clientul său este "o decizie personală".
"Este o apreciere personală, din considerente personale. A fost o decizie personală să lase actul de justiţie să se desfăşoare.
Uioreanu şi-ar fi pierdut mandatul la şase luni de la arestare, respectiv în 21 noiembrie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Peste 1.000 de oameni au participat la Hora Unirii organizată de Călin Georgescu în parcul Tineretului din Capitală. A fost prezent şi George Simion
-
Mark Rutte, la Davos: Putin nu are dreptul de a-şi exprima veto-ul în privinţa aderării unei ţări la NATO
-
Ilie Bolojan a fost huiduit în timpul ceremoniilor de la Focşani dedicate Unirii Principatelor
Horea Uioreanu arată, în actul de demisie, că vrea, prin acest demers, să ofere justiţiei şansa de a judeca corect cauza în care este implicat, "fără ca umbra unei funcţii să planeze asupra unei juste decizii şi fără a fi supusă uner potenţiale presiuni politice”.
"Sunt absolut convins că Justiţia are capacitatea de a judeca drept, fără a se lăsa influenţată de nume, apartenenţă politică sau orice alt factor exterior perturbator. Consider că am dreptul să beneficiez de tratament corect şi imparţial, de prezumpţia de nevinovăţie şi să am posibilitatea să beneficiez de o apărare corectă", scrie Uioreanu în demisie.
Acesta se declară convins că, indiferent de decizia instanţelor, oamenii sunt suficient de maturi pentru a accepta "un dat universal".
"Cine-i vinovat, plăteşte, şi nu trebuie aruncată anatema asupra familiei, prietenilor, a unui partid sau a unei comunităţi”, susţine acesta.
Avocatul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, Tiberiu Ban a adăugat că Horea Uioreanu a transmis şi un mesaj adresat locuitorilor judeţului Cluj, în care arată că decizia de a demisiona a fost luată exclusiv "din dorinţa sinceră de a deservi interesul public”, în sarcina căruia s-a aflat pe întreaga durată a mandatului de preşedinte al CJ Cluj.
"Prin această demisie doresc să arăt tuturor că înţeleg să mă pun la dispoziţia justiţiei şi că am ferma intenţie de a colabora cu organele judiciare penale pentru aflarea adevărului şi a-mi putea dovedi nevinovăţia şi vreau să ofer justiţiei şansa de a judeca corect şi imparţial cauza în care sunt implicat. (…) Vreau să asigur toţi cetăţenii judeţului că am încercat să îmi onorez toate atribuţiile ce mi-au revenit în calitate de preşedinte al CJ Cluj. Transmit cetăţenilor judeţului Cluj faptul că le port şi pe mai departe cea mai desăvârşită stimă şi profund respect şi sper să îşi aleagă prin vot cel mai bun om care să îi reprezinte”, arată Uioreanu în scrisoare.
În urma demisiei lui Horea Uioreanu, Guvernul trebuie să stabilească data alegerilor pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj, în termen de 90 de zile.
În 23 iunie, Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.
În acelaşi dosar, Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi spălare de bani.
Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a fost şi el trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru 10 acte materiale de dare de mită.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată în acelaşi dosar, în stare de libertate, pe consilierul judeţean din partea PNL Ioan Petran, pentru dare de mită, tot în stare de libertate fiind trimis în judecată şi omul de afaceri Gabriel Davidescu, director de dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de dare de mită.
Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventiv în 29 mai, măsura fiind ulterior prelungită.
În luna august, Tribunalul Cluj a respins cererea lui Horea Uioreanu, care invoca motive medicale, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe