Preşedintele Traian Băsescu a plecat din Predeal

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, joi dimineaţă, de la vila de protocol din Predeal, unde s-a aflat de sărbători împreună cu familia.

Urmărește
546 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Traian Băsescu a plecat din Predeal

Preşedintele Traian Băsescu a plecat din Predeal (Imagine: Facebook)

Şeful statului a plecat cu coloana oficială.

La plecare, Maria Băsescu le-a facut cu mâna ziariştilor, din maşină.

Familia Băsescu s-a aflat de Crăciun şi de Revelion la Predeal.

De altfel, Traian Băsescu merge des iarna la Predeal, unde a petrecut de mai multe ori revelionul, după ce în primii ani de şef al statului obişnuia să fie în Piaţa Universităţii.

În primul mandat de preşedinte, Traian Băsescu s-a aflat mai mulţi ani la rând în Piaţa Universităţii în noaptea de Revelion.

Preşedintele Băsescu a sărbătorit în Piaţa Universităţii inclusiv intrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007.

Un an mai târziu, preşedintele a numărat împreună cu mulţimea adunată în Piaţa Constituţiei timpul rămas până la intrarea în anul 2008.

Traian Băsescu s-a aflat în Piaţa Sfatului din Braşov la trecerea în anul 2009. "Vă asigur că instituţiile statului au capacitatea de a face ca 2009 să fie un an în care să trăim mai bine", le-a spus Băsescu atunci celor prezenţi în Piaţa Sfatului din Braşov.

La trecerea în 2010, preşedintele a transmis mesajul de Anul Nou din staţiunea Sinaia, cu puţin timp înainte de miezul nopţii.

Un an mai târziu, Traian Băsescu s-a aflat la Predeal în ultimele zile din decembrie. El nu a mai fost în mulţime în noaptea de revelion. Pe 1 ianuarie 2011, el declara, la Predeal, că nu a mai transmis un mesaj de Anul Nou din mijlocul oamenilor deoarece nu a fost invitat de niciun primar şi că a refuzat să facă acest lucru "dintre steaguri", după modelul Ceauşescu, preluat apoi de Ion Iliescu.

Întrebat de jurnalişti de ce nu a mai participat la o manifestare publică de Revelion, preşedintele a spus că pentru a putea merge într-o piaţă "trebuie să te invite un primar".

"Şi anul trecut, dacă vă aduceţi aminte, am renunţat să fiu într-o piaţă. Chiar era imediat după alegeri, am fost într-un restaurant, am ieşit pe trotuar, am spus La mulţi ani. Trebuie să vă spun un lucru: ca să te duci într-o piaţă, trebuie să te invite un primar. De când la Bucureşti nu mai este primar PDL, n-am mai primit vreo invitaţie. Am mai încercat prin ţară, la Braşov într-un an, dar dacă nu te invită un primar, unde să te duci peste programul omului?", a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele şi soţia sa au petrecut şi următorul revelion la Predeal, într-un restaurant. În ultima zi a anului 2011, preşedintele a adresat concetăţenilor săi un mesaj oficial în care a apreciat că "românii pot fi mândri că, printr-un amplu efort naţional", au depăşit împreună dificultăţile acelui an.

Familia Băsescu a petrecut Revelionul 2013 în staţiunea Covasna, unde s-au aflat şi Gheorghe Falcă şi Elena Udrea. De altfel, Elena Udrea petrece de obicei revelionul alături de preşedintele Băsescu şi familia sa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici