Preşedintele Ungariei, Janos Ader, va asista la slujba oficiată de Papa Francisc la Şumuleu Ciuc

Publicat: 13 04. 2019, 13:20
Actualizat: 25 10. 2021, 23:32

Janos Áder a fost invitat la slujbă de György Jakubinyi, Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia.

De asemenea, Janos Ader şi Anita Herczegh vor vizita locul tradiţional de pelerinaj de la Şumuleu Ciuc şi pe 8 iunie.

Peste 100.000 de pelerini s-au înscris deja pentru a participa, pe 1 iunie, la slujba oficiată de Papa Francisc la Sanctuarul Marian de la Şumuleu Ciuc.

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai-2 iunie şi va fi prezent la Bucureşti, Iaşi, Blaj şi Şumuleu Ciuc.