FSLI respinge culpabilizarea dascălilor pentru bacalaureat

Publicat: 09 07. 2008, 10:10
Actualizat: 06 11. 2012, 08:57

Federaţia susţine, într-un comunicat semnat de preşedintele FSLI, Aurel Cornea, că nu este adeptă a principiului de a se "ascunde gunoiul sub preş", însă respinge "culpabilizarea colectivă a dascălilor acestei ţări, etichetaţi ca fiind «hoţi şi şpăgari»".

"Prezenţa mediatică a unor «imaculaţi« şi «luptători pentru dreptate», percepuţi ca marionete politice, care au clamat că există «grave nereguli în desfăşurarea examenului de bacalaureat» chiar de la începutul acestuia, precum şi afirmaţiile jignitoare ale anumitor lideri de sindicat conform cărora «profesorii iau mită pentru că au salarii mici», au creat un climat de tensiune care a condus atât la bulversarea elevilor cât şi a celor care au făcut parte din comisiile de examen", se arată în comunicatul FSLI.

Federaţia admite că au existat cazuri punctuale de membri în comisiile de bacalaureat, evaluatori sau supraveghetori care au permis elevilor "să obţină note nemeritat de mari" şi cere Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) şi organelor abilitate ale statului să demareze urgent verificări şi să-i sancţioneze aspru pe cei găsiţi vinovaţi. De asemenea, federaţia se delimitează de "cei care se pretează la astfel de fapte reprobabile şi luptă pentru apărarea drepturilor celor care îşi îndeplinesc cu profesionalism şi demnitate datoria de dascăl".

Totodată, FSLI cere preşedintelui Traian Băsescu şi partidelor politice să urgenteze elaborarea Strategiei pentru educaţie şi să se finalizeze Pachetul legislativ al educaţiei, "pentru a se crea premizele unei schimbări profunde a învăţământului românesc".

Reacţia FSLI vine după ce, marţi, preşedintele Agenţiei de Evaluare şi Asigurare a Calităţii Educaţiei (AEACE), Gheorghe Rădulescu, a spus că vrea să depună plângere penală la Parchetul instanţei supreme împotriva ministrului Educaţiei şi a altor trei persoane despre care susţine că au fost implicate în fraudarea bacalaureatului.

Acesta a precizat şi că există mari diferenţe între judeţe privind procentele de promovabilitate, unele dintre ele, cele mai mici, fiind mai aproape de realitate, pentru că în aceste cazuri corectarea a fost severă. Mai mult, în opinia sa, rezultatele de la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2008, nu reflectă situaţia şcolară a elevilor.