Preţul locuinţelor din România va continua să scadă
„Locuinţele vechi se vor ieftini cu încă 15-20%, iar cele noi cu 10-15%. În perspectivă activele vor fi mai ieftine. În imobiliare se investeşte ce rămâne din consum, ce rămâne din plata energiei care este din ce în ce mai scumpă, din plata gazului, a cheltuielor de retail. Disponibilitatea de economisire va fi scăzută în următorii ani şi nu văd o creştere a activelor în România şi mai ales a celor rezidenţiale”, a spus Crivii, într-o conferinţă de presă.
Potrivit datelor companiei, în 2009 preţurile locuinţelor s-au redus în medie cu 30-40%. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Bucureşti şi Cluj-Napoca, de până la 40%, respectiv 30%, în timp ce în Timişoara au avut loc cele mai mici reduceri, de până la 23%. La terenuri, preţurile s-au redus şi mai mult având în vedere că reevaluările acestui tip de active s-au făcut în jos, cu până la 70-80% faţă de 2008.
„Scăderile cele mai mari au avut loc acolo unde au avut cele mai importante creşteri şi unde preţurile au fost cele mai umflate. În Timişoara, preţurile au crescut cel mai puţin în anii anteriori şi piaţa a fost echilibrată”, a menţionat Crivii.
În opinia sa, doar programul „Prima casă” ar putea opri scăderea preţurilor, deoarece orice intervenţie a statului pe o piaţă influenţează cererea şi oferta, unii proprietari ridicând anul trecut preţurile pentru a se apropia cât mai mult de limita garanţiei de 60.000 de euro.
„E foarte greu însă să fii eligibil pentru program şi s-a văzut şi din faptul că doar jumătate din bugetul pentru 2009, de un miliard de euro, a fost alocat. Cu 16% din tranzacţiile cu credite prin «Prima Casă», programul nu va influenţa piaţa”, a arătat reprezentantul Darian.
În ceea ce priveşte locuinţele noi, Crivii apreciază că principala problemă este valoarea terenurilor, preţurile foarte mari pe acest segment fiind generate de preţul mare al terenurilor pe metru pătrat.
„Când o să scadă componenta speculativă a terenului se vor construi apartamente la preţuri accesibile. Preţul pe metru pătrat al locuinţelor trebuie să fie corelat cu salariul mediu. În România se construieşte cu 400 de euro pe metru pătrat, dacă mai adaugi încă 400 de euro pe metru pătrat pentru teren s-a terminat. Nu câştigă cine construieşte, nici cel care vinde materiale de construcţii, ci doar cel cu terenul”, a adăugat Crivii.
Firma Darian din Cluj îşi desfăşoară activitatea prin intermediul a 20 de birouri, localizate în cele mai importante oraşe din ţară, în care lucrează circa 60 de experţi evaluatori autorizaţi.