Percheziţii în Bucureşti şi alte şase judeţe la persoane acuzate că şi-au exploatat sexual copiii. VIDEO
Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Română, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii DIICOT au efectuat, marţi, 19 percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Prahova, Galaţi, Iaşi, Olt şi Ialomiţa, la locuinţele unor persoane bănuite de pornografie infantilă prin sisteme informatice, trafic de minori, viol, agresiune sexuală şi corupere sexuală a minorilor.
Oamenii legii au fost puse în aplicare 15 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite, care au fost duse la sediul DIICOT – Structura Centrală.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2014 – 2018, cei în cauză ar fi purtat prin intermediul unei aplicaţii (serviciul de mesagerie comunicare text, audio, video şi schimburi de fişiere), mai multe conversaţii, cu mai multe persoane, cetăţeni străini. Aceştia s-ar fi angajat în mai multe sesiuni video – audio în direct, prin intermediul aplicaţiei, în timp ce şi-ar fi exploatat sexual copii minori, în schimbul unor sume de bani, ce au fost trimise prin serviciilor de transfer rapid de monedă”, arată anchetatorii.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 13 hard-disk-uri, 3 unităţi de calculatoar, 13 tablete, 49 de telefoane mobile şi 19 medii optice de stocare (CD, memory stick).
Activităţile au beneficiat de sprijinul FBI şi Europol.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.