Prezenţă de 82,5% la simularea bacalaureatului şi de 94,8% la cea a evaluării naţionale, în Capitală

Prezenţa la simularea examenelor naţionale din Capitală a fost, miercuri, de 94,87% la evaluarea naţională şi de 82,57% la bacalaureat, ceea ce poate fi considerat ca obiectiv realizat pentru această sesiune, au precizat vineri, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ISMB.

Urmărește
117 afișări
Imaginea articolului Prezenţă de 82,5% la simularea bacalaureatului şi de 94,8% la cea a evaluării naţionale, în Capitală

Prezenţă de 82,5% la simularea bacalaureatului şi de 94,8% la cea a evaluării naţionale, în Capitală (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

La ambele simulări, vineri a fost programată proba de matematică, susţinută de elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, după ce miercuri a fost cea de limba şi literatura română, la care prezenţa a fost similară.

Conform datelor transmise de Comisia municipală pentru organizarea şi desfăşurarea simulării examenelor naţionale, proba de vineri, asemenea celei de miercuri, s-a desfăşurat în condiţii foarte bune.

La simularea examenului de bacalaureat au participat 11.487 de elevi (învăţământ de zi, seral şi frecvenţă redusă), înregistrându-se o prezenţă, pentru toate formele de învăţământ, de 82,57% din totalul elevilor, potrivit surselor citate.

La simularea evaluării naţionale au participat 11.991 de elevi (învăţământ de zi şi frecvenţă redusă), prezenţa reprezentând, pentru toate formele de învăţământ, 94,87% din totalul elevilor.

Pentru conducerea ISMB, obiectivul prioritar la simulare a fost o prezenţă mare, şi nu rezultatele.

Notele de la simulare vor fi trecute sau nu în catalog, în funcţie de opţiunile comune ale părinţilor, elevilor şi profesorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici