Prezenţa lui Becali în instanţă, condiţie impusă prin controlul judiciar
Dosarul privind ridicarea tuturor interdicţiilor impuse lui Gigi Becali a fost amânat, joi, pentru 14 iulie, întrucât finanţatorul FC Steaua este plecat la Monte Carlo, judecătorul arătând însă că prezentarea la instanţă este o obligaţie impusă prin cotrolul judiciar.

Prezenţa lui Becali în instanţă, condiţie impusă prin controlul judiciar (Imagine: Mediafax Foto)
Aceasta este cea de-a doua amânare în procesul în care Gigi Becali cere ridicarea tuturor obligaţiilor impuse la eliberarea sub control judiciar. Astfel, printre alte obligaţii, Becali trebuie să se prezinte ori de câte ori este citat la instanţă sau la Parchet, să nu se apropie de părţile vătămate din dosar, de martori sau de cei "alături de care a comis fapta" sau să nu poarte armă.
Instanţa a arătat, joi, că prezenţa lui Becali este obligatorie pentru judecarea acestui dosar şi a fixat termen pentru 14 iulie.
Avocatul lui Becali a susţinut că o să-i spună acestuia să facă o cerere notarială prin care să-şi însuşească cererea de ridicare a interdicţiilor, dar instanţa a atras atenţia că l-a citat şi că acesta trebuie să se prezinte, fiind o condiţie impusă prin controlul judiciar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Luni, avocaţii lui Gigi Becali au cerut amânarea discutării cererii de ridicare a controlului judiciar, în timp ce solicitarea legată de părăsirea localităţii a rămas fără obiect. Avocatul Mariana Ştefan a cerut un termen pentru a putea depune la dosar şi motivarea Tribunalului Bucureşti prin care s-a decis că Becali poate părăsi ţara.
Becali a câştigat un mandat de europarlamentar la alegerile din 7 iunie.
În perioada 14 - 16 iulie, europarlamentarii trebuie să participe la ceremonile de învestire, dar un reprezentant al PE declara, anterior, pentru MEDIAFAX, că neparticiparea la învestire nu produce efecte juridice.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

