PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Registrul securiştilor al lui Claudiu Năsui e un eşec asumat. Nu tremură nimeni, pentru că nu va exista niciodată

E doar o lovitură politică inteligentă şi-atît, pentru că nu va deveni niciodată realitate.

Năsui a luat faţa PSD-ului, cu tot cu mesaj şi moţiune

Claudiu Năsui îşi repară, prin această iniţiativă legislativă, din păcate cu prea puţini sorţi de izbîndă, o gravă greşeală făcută anterior şi sesizată de PSD, în moţiunea lor ”Fără securişti în funcţii publice”. Moţiunea arăta: ”Fiind obişnuit să aibă în jurul său astfel de securişti, devine explicabilă reacţia sa de nedumerire cînd a fost întrebat de angajarea la Ministerul Economiei a unei foste colaboratoare a Securităţii. În aroganţa sa nemăsurată, ministrul nici măcar nu a fost capabil să sesizeze culpa morală care i se imputa. În cazul respectiv, ministrul argumenta că cea pe care tocmai o angajase avea experienţă în administraţie, că şi-ar fi demonstrat abilităţile profesionale. Deci, ce mai contează că a colaborat cu fosta Securitate – principalul organ de represiune a celor care îndrăzneau să critice regimul comunist? „Ei şi?”

”Această replică plină de aroganţă, care denotă incapacitatea ministrului Năsui de a înţelege culpa morală gravă în care se află” a fost reparată ieri de tînărul ministru. Ca replică neîndoielnic constructivă în intenţie, deputatul Năsui şi ministrul al Economiei a depus un proiect de lege, privind constituirea în cadrul CNSAS a unui registru nominal, care să-i cuprindă pe demnitari, pe cei numiţi sau aleşi în funcţii publice care au fost securişti sau pe cei care sînt descendenţi, pînă la rude de gradul trei, din foste cadre ale Securităţii.

Proiectul lui Năsui este, pînă una-alta, un răspuns politic inteligent: el îşi nuanţează poziţia, una radical ”antisecuristă”, dar îşi apără astfel şi familia, pe tatăl său, acuzat pentru presupuse legături cu Securitatea, înainte de 1989. Personal, mă îndoiesc de astfel de legături – din motive subiective, e drept, dar trebuie să le menţionez. L-am cunoscut pe tatăl său după anul 2000, cînd începusem investigaţii împotriva fostei Securităţi, în cadrul Insitutului Român de Istorie Recentă, un ONG creat de fostul ambasador Coen Storck la Bucureşti. Domnul Năsui a sprijinit activ, inclusiv material, această iniţiativă, tocmai în amintirea persecuţiilor la care a fost supus, el şi familia sa, pe care le cunosc cu destul de multe amănunte de la el.

N-am niciun motiv să mă îndoiesc de spusele lui, cît şi să nu admir modul inteligent în care fiul îi apără reputaţia părintelui, desfiinţînd practic şi moţiunea PSD ”Fără securişti în funcţii publice”, care îl ataca direct: ”Ziceţi că tatăl meu ar avea vreo legătură cu Securitatea. O minciună pe care o repetaţi în fiecare campanie şi o spuneţi şi în moţiunea simplă. Vă bazaţi pe o tactică comunistă, securistă, că o minciună spusă de suficiente ori ajunge să pară adevăr. O tactică securistică pe care o folosiţi şi dumneavoastră. Nu doar că tatăl meu n-a avut nicio legătură cu Securitatea, dar el chiar a fost o victimă a Securităţii. Din arhivele CNSAS, am adus aici o condamnare la şapte cu închisoare şi confiscarea averii şi interzicerea drepturilor a tatălui meu. Este sentinţa 272 din 13 aprilie 1987 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti pentru fapta considerată infracţiune penală pe vremea aceea, numită refuzul înapoierii în ţară”, a declarat Claudiu Năsui ieri în plenul Senatului.

Năsui a lovit trei ţinte: şi-a reparat greşeala prin declaraţia făcută în legătură cu subalterna sa, colaboratoare a Securităţii, şi-a apărat tatăl şi, mai ales, a ”luat faţa” PSD-ului, cu tot cu moţiunea lor şi mesajul politic pe care au încercat să-l trasmită, după ce vreme de decenii ei au fost ”braţul de acoperire” politică al fostei Securităţi.

Năsui îi ”arată pisica” lui Cioloş

Propunerea lui Claudiu Năsui ar fi una care, dacă va fi votată, ar face în sfîrşit lumină. Problema e că, şi dacă va trece, iniţiativa sa legislativă va avea aceeaşi soartă ca şi legea lustraţiei – va fi declarată neconstituţională. Iar Claudiu Năsui ştie probabil acest lucru. Să publici un registru al lucrătorilor foştilor securişti e posibil, aş spune că e un deziderat. Dar de la intenţie la faptă, drumul e lung – precum acela de la demagogie la realitate.

În expunerea de motive la această iniţiativă, Năsui spune că ”în perioada regimului comunist statul a exercitat o putere arbitrară permanentă împotriva cetăţenilor României, menţinînd în rîndul populaţiei o stare de frică şi teroare. Drepturile şi libertăţile românilor au fost în mod sistematic încălcate, cu consecinţe care s-au ramificat la nivelul întregii societăţi româneşti, prin victimizarea şi distrugerea a numeroase familii. Unul din principalele instrumente ale acestei politici de represiune si control a fost reprezentat de organele politiei politice şi de securitate a statului”. Legăturile securiştilor cu structurile de putere din România din present şi trecutul recent, chiar şi prin rudele lor pînă la gradul al treilea, propune Năsui, ar trebui ”transparentizate”, pentru că după 1989, în lipsa lustraţiei, ”societatea românească a rămas cu ideea puternic înrădăcinată că foştii lucrători şi colaboratori ai Securităţii şi-au menţinut influenţa şi controlul asupra principalelor instituţii românesti, chiar şi la 30 de ani de la Revoluţie”.

Nu e doar o idee, aş spune, e o realitate. Claudiu Năsui ar trebui doar să priveasă peste umăr, la partidul colegilor săi de la PLUS, creat în ”sufrageria” unui fost anchetator al Securităţii, Alexadru Iordache, care a ocupat poţiţii influente, de consilier în Ministerul Justiţiei şi cel al Internelor, după 1989. Iniţiativa sa loveşte în primul rînd în Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, care a fost ”terist” la Securitate, a lucrat la ”filajul” dizidentei Doinei Cornea şi a terminat neîndoielnic armata cu gradul de subofiţer al Securităţii. Dacă a avansat sau nu în grad ulterior, dacă a mai fost reactivat, nu ştim: printre cele mai secrete documente din România este livretul militar al preşedintelui PLUS.

O lege perfect neconstituţională

Dincolo de această lovitură ”prin ricoşeu” la adresa lui Cioloş, rivalul politic al USR-ului în interiorul Alianţei (al cărui Congres de unificare se anunţă de pe acum cu scîntei) sînt două probleme care se cuvin ridicate aici: prima e că un asemenea ”registru” al cadrelor Securităţii, precum cel propus de Năsui există deja, fiind publicat pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. El este incomplet, dintr-un motiv simplu: nici pînă în ziua de azi, Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul de Interne nu au furnizat ”dosarele de cadre” ale Securităţii la CNSAS. Motivul e simplu: mulţi dintre lucrătorii Securităţii au fost activi, după 1989, în structurile de ”siguranţă naţională”, iar dosarele lor sînt cele mai păzite secrete. De aici, prima piedică în calea constituirii ”registrului Năsui”: pavăza secretului de stat e foarte greu, dacă nu imposibil de spart.

A doua problemă rezidă în caracterul neconstituţional al amendamentului Năsui la legea CNSAS. Cred că va avea soarta Legii lustraţiei. Textul legislativ al lustraţiei a fost depus în vara anlui 2005 în Parlament, unde a fost adoptat de Senat la 10 aprilie 2006 şi a fost trimis la Camera deputaţilor (fiind adoptat în 28 februarie 2012), cu toate că anterior, prin  Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010, varianta de la Senat fusese declarată neconstituţională. Ulterior adoptării Legii lustraţiei şi de către Cameră, Curtea s-a pronunţat din nou, referitor la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ei, privind ”limitarea temporară a accesului la unele funcţii si demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”, prin Decizia Nr.308 din 28 martie 2012, admiţînd din nou obiecţia de neconstituţionalitate a legii şi subliniindu-se că Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Una dintre raţiunile respingerii măsurilor de lustraţie a fost şi articolul 30 alin. (6) din Constituţia României, care se referă la ”dreptul la propria imagine”. Expunerea de motive a ”amendamentului Năsui” la legea CNSAS incriminează, cum am văzut mai sus, apartenenţa la fosta Securitate, ca ”instrument al politicii de represiune şi control” al regimului comunist. Automat, ”securist” devine sinonim cu ticălos, iar extinderea anatemei merge, în proiectul lui Năsui, mai departe: pînă la rudele de gradul trei, ale foştilor ofiţeri ai poliţiei politice comuniste. Dar toţi aceştia sînt apăraţi de o prevedere constituţională clară, pe care Claudiu Năsui probabil o cunoaşte şi care prevede că ”libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară apersoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

Legislaţia şi hotărîrile instanţelor europene au consacrat şi ele acest drept, definitiv statuat printr-o  hotărîre pronunţată în 2004 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza von Hannover împotriva Germaniei, prin care s-a decis că simpla publicare a unor fotografii din cadrul privat au încălcat dreptul la propria imagine. Darămite să mai spui că ”icsulescu” e nepot de securist? Din perspectiva acestei legistaţii interne şi europene, iniţiativa lui Cladiu Năsui e un eşec asumat.

Politic vorbind, ”amendamentul Năsui” e un succes: a îngropat moţiunea pesediştilor, al cărui capital electoral a fost preluat ”din mers” de USR. Şi a mai făcut ceva: i-a ”arătat pisica” lui Dacian Cioloş.