Potrivit procurorilor DIICOT, toate recipientele în care erau stocate ovocite, spermă sau material genetic de alt tip au fost mutate, vineri, de la clinica bucureşteană la sediul INML, loc stabilit de comun acord de anchetatori cu Ministerul Sănătăţii.
"Produsele luate de la Sabyc sunt în custodia celor de la INML", au declarat anchetatorii DIICOT, vineri, pentru MEDIAFAX.
Duminica trecută, procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziţii şi au chemat zeci de persoane la audieri în dosarul de trafic de ovule constituit în urma insvestigaţiilor referitoare la clinica Sabyc.
La începutul săptămânii, DIICOT informa, într-un comunicat, că embrionii care urmau a fi implantaţi celor 30 de persoane pregătite pentru realizarea fertilizării in vitro găsite în clinica Sabyc din Capitală în timpul descinderilor de duminică au fost obţinuţi în cadrul clinicii, ca urmare a fertilizării ovocitelor prelevate, contra cost, de la donatoare, în săptămânile anterioare şi fără a exista acreditarea Agenţiei Naţionale pentru Transplant pentru instituţia medicală.
Tribunalului Bucureşti a dispus, lunea trecută, arestarea preventivă pentru 30 de zile a trei persoane, respectiv medicul specialist ginecolog şi şef al clinicii Sabyc, Harry Mironescu, fiul acestuia Yair Miron şi Cecilia Borza, acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi de organizarea traficului de celule de origine umană în scopul obţinerii unui folos material.
Tribunalul Bucureşti arată în motivarea deciziei de luni că Harry Mironescu a mai fost cercetat pentru fapte similare în 2005, dar că a fost scos de sub învinuire din cauza legislaţiei. Totodată, instanţa Tribunalului Bucureşti a stabilit că majoritatea clientelor erau femei sărace, fără educaţie, care primeau sume între 700 şi o mie de lei pentru fiecare prelevare de ovule.
Sediul clinicii Sabyc a fost sigilat după descinderea procurorilor de duminica trecută.