Prima pagină » Social » Craiova: Scandal cu săbii şi arme de foc între două clanuri de romi

Craiova: Scandal cu săbii şi arme de foc între două clanuri de romi

Un scandal cu săbii şi arme de foc neletale a izbucnit, duminică seară, între două clanuri de romi din Craiova, patru persoane implicate în scandal fiind internate la Secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova cu plăgi prin tăiere şi împuşcare.
30 sept. 2007, 23:02, Social

Din primele cercetări întreprinse de poliţiştii craioveni, scandalul ar fi izbucnit pe fondul unui conflict mai vechi între cele două clanuri.

"Sunt patru părţi vătămate cărora li se acordă îngrijiri medicale. S-au folosit arme de foc neletale şi arme albe. În funcţie de ce îngrijiri medicale primesc, vom stabili ce măsuri trebuie luate", a afirmat comandatul Poliţiei Craiova, comisar-şef Ion Constantin.

Peste 200 de persoane de etnie romă s-au strâns, duminică seară, în curtea SJU Craiova, unde au fost aduşi patru bărbaţi care aveau plăgi prin tăiere şi împuşcare. Lucian Poenaru (24 ani) a fost adus cu plagă tăiată în zona occipitală, Gabriel Poenaru (28 ani) internat cu plagă prin împuşcare, Ion Miclescu (30 ani) adus la spital cu plagă prin tăiere şi Vasile Ignat (30 ani) cu o plagă împuşcată.

La ora transmiterii acestei ştiri, în zona spitalului erau peste 80 de jandarmi şi poliţişti care asigură ordinea publică, la faţa locului făcându-şi apariţia şi echipaje ale Departamentului de Intervenţie Rapidă.

Cele două grupuri de romi fac parte din familiile Miclescu şi Poenaru, între cele două părţi existând un conflict mai vechi.