Prima de casare este menţinută la 3.000 lei, iar numărul maşinilor retrase creşte la 40.000 unităţi
Prima de casare a autoturismelor vechi va fi menţinută în acest an la 3.000 de lei, iar limita maximă a maşinilor care pot fi scoase din uz va fi extinsă de la 16.500 la 40.000 unităţi, cu 10.000 autovehicule mai mult decât cifra anunţată iniţial, a declarat, luni, ministrul Mediului, Attila Korodi.
Prima de casare pentru maşinile vechi rămâne tot 3.000 lei (Imagine: Mediafax Foto)
"Guvernul a decis o cofinanţare de 3.000 lei la un număr de 40.000 de autovehicule. A fost o dezbatere în Guvern, proiectul iniţial a fost diferit, dar în decizia din Guvern şi în dezbaterea internă s-a decis să existe o plajă mai largă de aplicare a bugetului de 120 milioane lei, de la Fondul de Mediu. Asta înseamnă că am rămas pe acelaşi cuantum de susţinere care a fost şi anul trecut, dar am lărgit numărul de maşini pe care le vom cofinanţa pentru schimbare la 40.000 de bucăţi", a spus Korodi.
Programul ar urma să înceapă în a doua parte a lunii mai.
La sfârşitul anului trecut, Guvernul anunţa că a stabilit, printr-un memorandum, ca prima de casare a autoturismelor vechi să fie majorată de la 3.000 lei la 4.000 lei, iar limita maximă a maşinilor care pot fi scoase din uz în acest an să fie extinsă de la 16.500 la 30.000 unităţi, sumele de plată urmând să fie obţinute şi din taxa de poluare auto, virată la Fondul de Mediu.
Programul de înnoire a parcului auto, aplicat în ultimii ani, prevede ca pentru orice tip de autoturism mai vechi de 12 ani predat spre casare să fie achitată o sumă de 3.000 lei, sub forma unei prime constituită ca avans pentru achiziţionarea unei maşini noi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO