Sibiu: Un bărbat, atacat de câini pe un câmp, a fost salvat de şeful echipei canine din Poliţie
Incidentul s-a produs în weekend pe un teren agricol din localitatea Poplaca şi a fost relatat pe pagina de Facebook a Poliţiei.
„Ce faci când, în mijlocul câmpului, eşti atacat de câini? … mulţi câini!! Speri sa apară de undeva, de nicăieri, un om cu o experienţa de peste 20 de ani în comportamentul canin. În această situaţie s-a aflat sâmbătă după-masa un bărbat din Poplaca. Se întorcea acasă de la câmp când a fost înconjurat şi atacat de 10-12 câini aparţinând unei stâni. Norocul lui a fost că întreaga scena a fost observată de o femeie care a apelat imediat la un vecin, poliţist şi totodată, şeful echipei canine din cadrul Poliţiei Sibiu”, au povestit poliţiştii.
Victima agresiunii a scăpat cu câteva muşcături.
„Gabi nu a ezitat nici un moment şi a plecat în grabă să îl ajute pe bărbat. Doar experienţa lui în comportamentul canin a făcut ca această poveste să aibă un final fericit. Bărbatul a scăpat doar cu câteva muşcături, fără Gabi putea fi mai rău. Agentul şef Gabriel Nicolae Ivanov este şeful echipei operative canine la nivelul IPJ Sibiu, cu o experienţa din anul 1998 în acest domeniu”, au precizat poliţiştii.
Proprietarul câinilor a a fost sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare de 800 de lei.