Un bărbat căutat de autorităţile din SUA pentru fraudă cu cărţi de credit, prins în judeţul Dolj

Publicat: 11 02. 2014, 15:05
Actualizat: 11 02. 2014, 15:07

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost prins luni, de poliţiştii de investigaţii criminale din IPJ Dolj, acesta fiind urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de Tribunalul Districtual al SUA – Districtul Nevada, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Acesta este suspectat de fraudă cu cărţi de credit şi furt de identitate, fapte pe care le-ar fi comis în perioada 2005-2011.

Parchetul Curţii de Apel Craiova a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, iar marţi va cere instanţei punerea în aplicare a mandatului de arestare preventivă a acestuia.

Până la definitivarea procedurilor de extrădare către autorităţile din SUA, suspectul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

Poliţiştii au primit date şi informaţii suplimentare despre bărbatul căutat de autorităţile americane prin intermediul Biroului Naţional Interpol.