- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.06.2014, 19:35)
- Roxana Alexe
Primăria Bucureşti, despre demolarea Cathedral Plaza: Respectăm legea, ne supunem dispoziţiilor instanţelor
Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) arată că, în cazul demolării Cathedral Plaza, legea a fost şi va fi respectată, ei precizând că evocarea unui raport din care rezultă costurile de demolare a clădirii menţionate este "pe cât de irelevantă, pe atât de neadecvată".
Urmărește
3291 afișări
Cathedral Plaza (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Primăria Municipiului Bucureşti a respectat şi va respecta legea, urmând a se supune dispoziţiilor instanţelor judecătoreşti în legătură cu problemele în discuţie. Între Arhiepiscopia Romano Catolică şi SC Millenium Building Development SRL se află în prezent în desfăşurare mai multe litigii, aflate în diferite stadii de soluţionare în legătură cu clădirea Cathedral Plaza, inclusiv în legătură cu necesitarea demolării acestei clădiri", se arată într-un punct de vedere remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, instanţele de judecată pe rolul cărora se află aceste dosare sunt cele care vor trebui să se pronunţe şi, respectiv, să soluţioneze toate problemele deduse judecăţii.
"În acest context, evocarea, într-un comunicat de presă, a unui raport din care rezultă care sunt costurile de demolare ale clădirii menţionate este pe cât de irelevantă, pe atât de neadecvată", mai precizează PMB.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Arhiepiscopia Romano-Catolică a reclamat marţi la DNA mai mulţi angajaţi ai Primăriei Capitalei pentru corupţie şi obstrucţionarea justiţiei, în cazul dezmembrării Cathedral Plaza, a spus arhiepiscopul Ioan Robu, susţinând că demolarea costă 7 milioane de euro, şi nu cât spune proprietarul clădirii.
Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, a prezentat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, rezultatele unui studiu referitor la costurile reale necesare dezmembrării Cathedral Plaza şi sesizarea înaintată DNA vizând angajaţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), acuzaţi de corupţie şi obstrucţionarea justiţiei, pentru tergiversarea dezmembrării clădirii, decisă irevocabil de Curtea de Apel Ploieşti pe 23 ianuarie 2013.
Arhiepiscopia a comandat un studiu, realizat de firma germană Luxemburger Team GmbH, conform căruia Cathedral Plaza poate fi dezmembrată, iar terenul poate fi amenajat ca parc sau spaţiu verde, cu luarea măsurilor tehnice de siguranţă adecvate, la un cost al lucrărilor estimat la 7.389.180 euro.
Proprietarul clădirii - Millenium Building Development (MBD) - a avansat în schimb suma de 73 de milioane de euro cu scopul de a descuraja desfiinţarea clădirii ilegale de către Primăria Capitalei, a precizat IPS Robu.
Monseniorul Ioan Robu a mai arătat că sunt inclusiv două studii ale MBD privind modul de dezmembrare a Cathedral Plaza care susţin că operaţiunea este posibilă fără riscuri pentru clădirile înconjurătoare, inclusiv pentru Catedrala Sf. Iosif, dacă se iau măsurile curente pentru astfel de situaţii.
De asemenea, Robu a anunţat faptul că Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB) a sesizat DNA, marţi, în legătura cu acţiunile unor angajaţi ai PMB în cazul Cathedral Plaza.
"Prin acţiunile întreprinse de angajaţii PMB se urmăreşte lăsarea fără efecte a sentinţei de demolare a Cathedral Plaza şi menţinerea unui prejudiciu al municipalităţii, în valoare de circa 600.000 de dolari, care reprezintă contravaloarea vânzării către MBD a unei părţi din domeniul public (fostul parc de lângă Catedrala Sf Iosif pe care se află Cathedral Plaza). Noi considerăm că aceste fapte urmăresc înlesnirea obţinerii unei eventuale decizii de intrare în legalitate a clădirii, ceea ce este imposibil într-un stat de drept. Lipsa de apetit şi acţiune a PMB pentru recuperarea domeniului public şi respectarea deciziilor irevocabile va face obiectul unei sesizări adresate Curţii de Conturi", a precizat IPS Robu.
Avocaţii care reprezintă ARCB au explicat în conferinţă că acţiunea la DNA nu îl vizează pe primarul general Sorin Oprescu, pentru că toate "hârtiile care vizează tergiversarea dezmembrării clădirii" sunt semnate de angajaţi ai Primăriei Capitalei, şi nu de primar.
Curtea de Apel Ploieşti a decis irevocabil, pe 23 ianuarie 2013, demolarea imobilului Cathedral Plaza şi readucerea terenului pe care a fost edificată această construcţie la destinaţia iniţială, aceea de parc. Curtea a menţinut astfel sentinţa din 26 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
La Primăria Capitalei a fost înregistrată, pe 17 septembrie 2013, o somaţie de la un executor judecătoresc pentru emiterea, de către primarul general, în termen de 10 zile, a deciziei de desfiinţare a imobilului Cathedral Plaza. De asemenea, primarul a fost somat să plătească suma de 7.688 de lei, cu titlul de cheltuieli de executare silită, către ARCB, Mihaela Dudac şi Iuliana Bor, care au depus acţiunea în instanţă pentru desfiinţarea Cathedral Plaza.
Întrucât decizia nu a fost emisă, iar termenul prevăzut în somaţie a expirat, pe 3 octombrie 2013, Primăria a primit o solicitare din partea executorului judecătoresc ca, până pe 17 octombrie, la ora 14.00, Sorin Oprescu să emită decizia privind desfiinţarea construcţiei şi să achite reclamanţilor suma de 7.688 de lei.
În 17 octombrie 2013, însă, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că instanţa nu a precizat cine trebuie să suporte costurile demolării Cathedral Plaza, care se ridică la 17-18 milioane de euro, iar clădirea nu va fi demolată până la sfârşitul anului, pentru că banii nu sunt cuprinşi în buget.
Reprezentanţii ARCB au mai spus, în martie, că Tribunalul Bucureşti a respins, la sfărşitul lunii ianuarie, două cereri formulate de municipalitate, una de suspendare şi alta de anulare a sentinţei prin care a fost dispusă desfiinţarea clădirii Cathedral Plaza.
În schimb, reprezentanţii Primăriei Capitalei au spus atunci că a fost nevoie de două cereri în instanţă pentru clarificarea modalităţii de punere în executare a deciziei de demolare a Cathedral Plaza, având în vedere că imobilul este construit şi pe proprietate privată, litigiul nefiind soluţionat definitiv.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe