- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Primăria Bucureştiului vrea să contracteze un împrumut de 800 milioane euro
Primarul general Sorin Oprescu, aflat într-o vizită în SUA, a discutat cu Seth Waugh, Chief Executive Officer al Deutsche Bank Americas, în legătură cu acordarea unui credit de 800 de milioane de euro în condiţii avantajoase, iar reprezentaul băncii l-a asigurat că va primi o ofertă cât mai bună.
Primăria Bucureştiului vrea să contracteze un împrumut de 800 milioane euro (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Edilul Bucureştiului l-a vizitat vineri pe Seth Waugh, Chief Executive Officer al Deutsche Bank Americas, cu care a avut o discuţie legată de acordarea unui credit în conditii avantajoase, pentru Primăria Capitalei, Sorin Oprescu prezentând personal intenţia Bucureştiului de a contracta un împrumut de 800 de milioane de euro, informează municipalitatea.
Primarul general i-a adresat şefului Deutsche Bank Americas rugămintea de a trata cu toată deschiderea intenţia Bucureştiului de a accesa fonduri şi, la rândul lui, l-a asigurat de toată transparenţa în procesul de selecţie ce va urma.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu și soția sa, Cristela Georgescu, s-au adresat criticilor: „Nu putem să stăm în genunchi decât în fața lui Dumnezeu”
-
Bolojan: Înainte de a face o reformă a statului trebuie făcută o reformă a lumii politice
-
Lituania, disponibilă să trimită militari în Ucraina şi avertizează asupra atacurilor hibride ruseşti
-
Ce spun analiştii economici despre motivele care au stat în spatele votului antisistem
Împrumutul este necesar pentru acoperirea celor 500 de milioane de euro contractate de fosta administraţie a Bucureştiului în cadrul unei emisiuni de bonduri, dar mai ales pentru finalizarea unor investiţii oprite momentan din lipsa banilor, precum şi iniţierea unora noi.
Seth Waugh a dat asigurări că, în calitatea sa de membru în Grupul Comitetului Executiv al Deutsche Bank Group, va încerca să se asigure că Bucureştiul va fi tratat cu toată atenţia pentru a putea beneficia de o ofertă de finanţare cât mai bună. De asemenea, şeful Deutsche Bank Americas a susţinut că este la curent cu câteva dintre proiectele finalizate, precum Arena Naţională.
Totodată, vineri, Oprescu a făcut o vizită de informare la Real Time Crime (Centrul de Monitorizare în Timp Real a Crimelor şi Infracţiunilor).
El a fost însoţit de responsabilul pentru implementarea acestui proiect şi crearea centrului, Mr. V. James Onalfo - Deputy Commissioner of New York Police Department şi Chief Information Officer (Directorul Oficiului pentru Tehnologia Informatiei, adjunct al sefului NYPD), care i-a prezentat modul de funcţionare, tehnologiile folosite, i-a explicat care este impactul în privinţa siguranţei cetăţenilor new-yorkezi. Sorin Oprescu s-a arătat interesat să dezvolte o instituţie similară, adaptată însă la nevoile Bucureştiului, pentru a se asigura că poliţiştii dispun de informaţii şi tehnologii avansate, în scopul prevenirii şi reducerii criminalităţii şi al asigurării protecţiei cetăţenilor.
Real Time Crime Center este primul centru de tehnologie centralizată pentru departamentele de poliţie din New York şi Houston. Centrul a fost deschis în 18 iulie 2005 şi oferă asistenţă 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Construirea centrului a costat 11 milioane de dolari şi a fost finanţată, în parte, din donaţii făcute de New York City Police Foundation http://en.wikipedia.org/wiki/New_York_City_Police_Foundation. Informaţiile oferite de centru sunt la dispoziţia a 37.000 de ofiţeri de poliţie.
Sorin Oprescu se află într-o vizită de lucru în SUA, unde participă la summit-ul "Business Innovation and Entrepreneurship: City Strategies", la invitaţia primarului oraşului New York, Michael Bloomberg, se arată într-un comunicat de vineri al Primăriei Capitalei.
Pe lângă întâlnirea cu Michael Bloomberg, Oprescu a mai avut discuţii şi cu managerul Global Public Sector IBM, Anne K. Altman, Fred Werner, CEO al AECOM, cea mai mare companie de proiectare în domeniul construcţiilor şi infrastructurii.
Reprezentanţii celor 21 de oraşe participante la summit încearcă să găsească împreună soluţii pentru dezvoltarea localităţilor lor, pentru sprijinirea întreprinzătorilor şi crearea de locuri de muncă.
Proiectul prin care municipalitatea cerea acordul pentru a lua un împrumut de 800 milioane de euro, cu care să plătească o datorie de 500 milioane de euro, a fost de trei ori pe ordinea de zi a CGMB, fiind respins de două ori, iar o dată nu a fost luat în discuţie, şedinţa neavând loc din lipsă de cvorum.
Consilierii PDL i-au cerut lui Oprescu să specifice pe ce proiecte va fi cheltuită diferenţa de 300 milioane de euro.
Proiectul de hotărâre prevede aprobarea contractării unei/unor finanţări rambursabile interne sau externe în valoare totală de până la 800 de milioane de euro sau echivalentul în lei, în vederea restructurării datoriei de până la 500 milioane de euro şi contractării de noi credite.
Potrivit proiectului, contractarea finanţării rambursabile de 800 de milioane de euro, cu maturitate de până la 20 de ani, se face pentru realizarea investiţiilor publice de interes local şi pentru asigurarea resurselor financiare necesare plăţii de capital (principal) în anul 2015 aferente emisiunii de euroobligaţiuni emise de Municipiul Bucureşti în 2005.
În expunerea de motive a proiectului, primarul general arată că Municipiul Bucureşti derulează în prezent 11 finanţări rambursabile, în calitate de împrumutat, subîmprumutat sau garant.
Finanţările sunt de la Banca Europeană de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Comunităţii Europene, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru realizarea şi modernizarea sistemului dse termoficare, infrastructură urbană, infrastructură şcolară, reabilitarea staţiei de ape uzate de la Glina, reabilitarea zonei istorice, managementul traficului, modernizarea sistemului de alimentare cu apă.
Acestea sunt contractate pentru perioade de până în 25 de ani, unele fiind scadente în 2015. Printre acestea este şi emisiunea de obligaţiuni de 500 de milioane de euro pentru investiţii publice de interes local, contractată în 2005 pe o perioadă de zece ani, cu rambursare integrală în 2015.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO