- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.09.2016, 15:57)
- Andreea Traicu
Primăria Capitalei, apel către Guvern pentru rezolvarea problemei financiare dintre RADET şi ELCEN: "În prezent, Primăria Municipiului Bucureşti nu poate achita decât subvenţia"
Primăria Capitalei anunţă că edilul Gabriela Firea a trimis o scrisoare mai multor membri ai Guvernului, printre care se află şi premierul Dacian Cioloş, prin care le cere acestora să se implice în rezolvarea problemelor dintre RADET şi ELCEN.

Primăria Capitalei, apel către Guvern pentru rezolvarea problemei financiare dintre RADET şi ELCEN: "În prezent, Primăria Municipiului Bucureşti nu poate achita decât subvenţia"
Scrisoarea este adresată premierului Dacian Cioloş, vicepremierului Vasile Dîncu, ministrului Energiei, Victor Vlad Grigorescu şi ministrului Finanţelor Publice, Anca Dragu. Edilul cere ca aceştia să se implice "în rezolvarea situaţiei problematice dintre RADET şi Elcen precum şi în găsirea unor soluţii urgente pentru a asigura necesarul financiar atât al RADET, cât şi al ELCEN SA", se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de Primăria Capitalei.
"Pentru a nu risipi banul public am solicitat realizarea în regim de urgenţă a unui audit la RADET. Sper ca rezultatele acestuia, coroborate cu cele ale verificărilor făcute de Corpul de control al primului ministru la Elcen vor contribui la o bună guvernare în folosul contribuabililor bucureşteni. Având în vedere că peste 60% din veniturile Elcen sunt furnizate de clientul RADET, consider că soluţia de rezolvare nu poate veni doar de la Primaria Municipiului Bucureşti şi este necesara implicarea, atât a dumneavoastra personal şi a structurilor Guvernului (Ministerul Energiei, Finanţelor, Dezvoltării), cât şi a autorităţilor coordonate de Parlamentul Romaniei (ANRE), prin toate metodele legale, având ca scop găsirea unei soluţii globale de identificare a datoriilor reale şi a metodelor de scadenţare sau eşalonare a acestora. Pe termen scurt, stimate domnule Prim-ministru, va rog să aveţi în vedere găsirea unor soluţii urgente pentru a asigura necesarul financiar atât al RADET, cât şi al Elcen SA, în vederea trecerii perioadei de iarnă 2016-2017, cu precizarea că în prezent Primăria Municipiului Bucureşti nu poate achita decât subvenţia, care este plătită la zi. Totodata, vă cer sprijin, ca şef al Guvernului, în ceea ce priveste elaborarea şi promovarea unor acte normative menite să soluţioneze situaţia prezentată", transmite Gabriela Firea în scrisoare.
Distrigaz Sud Reţele a anunţat că a notificat Elcen, producătorul de energie termică din Bucureşi, cu privire la limitarea graduală a serviciului de distribuţie a gazelor naturale către CTE Vest Cogenerare, începând cu data de 5 septembrie 2016.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Electrocentrale Bucureşti a anunţat că 40% din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă dacă societatea nu achită către Distrigaz o datorie de peste 147 de milioane de lei, Elcen acumulând datorii din cauza că RADET nu şi-a plătit restanţele.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe