Primăria Capitalei ia măsuri preventive de inundaţii şi caniculă

Primarul general Sorin Oprescu le-a cerut, miercuri, operatorilor de salubrizare şi reprezentanţilor instituţiilor din subordinea municipalităţii să ia măsuri pentru prevenirea situaţiilor speciale în cazul unor eventuale avertizări de ploi şi caniculă în Capitală, în perioada următoare.

Urmărește
62 afișări
Imaginea articolului Primăria Capitalei ia măsuri preventive de inundaţii şi caniculă

Primăria Capitalei ia măsuri preventive de inundaţii şi caniculă (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

La Comandamentul pentru Condiţiile Meteo Deosebite întrunit, miercuri dimineaţă, la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu a cerut reprezentantului Apa Nova amplasarea în zonele cu potenţial de risc inundabil Giuleşti-Sârbi şi Apărătorii Patriei a pompelor pentru evacuarea apei, astfel încât să se poată interveni imediat în cazul în care cantitatea de apă acumulată în urma ploilor depăşeşte cotele normale.

Purtătorul de cuvânt al Apa Nova, Epsică Chiru, a declarat că societatea are 24 de utilaje mari care pot interveni în primele 24 de ore, plus alte 50 de motopompe mai mici, precizând că dintre aceste utilaje vor fi trimise în zonele Apărătorii Patriei şi Giuleşti-Sârbi.

Edilul Capitalei a cerut operatorilor de salubrizare ca după ploaie să intervină alături de angajaţii de la Apa Nova pentru degajarea gurilor de scurgere în canale, având în vedere că la ultimele inundaţii aproximativ 75 la sută dintre probleme au fost cauzate de faptul că acestea erau acoperite cu vegetaţie.

Oprescu le-a mai cerut reprezentanţilor Administraţiei Străzilor să supravegheze pasajele din Capitală, precizând că până în prezent nu au fost înregistrate probleme, "însă trebuie monitorizare".

Totodată, la comandament au fost discutate şi măsurile care vor fi luate în perioadele în care în Capitală sunt anunţate temperaturi de peste 35 de grade. În acest sens, edilul şef al Capitalei a precizat că, în zilele de caniculă, corturile municipalităţii vor avea personal care să asigure primul ajutor şi care să ofere apă cetăţenilor.

Directorul Administraţiei Lacuri, Parcuri, Agrement Bucureşti, Radu Popa, a declarat că în parcurile administrate de municipalitate vor funcţiona 11 puncte de prim-ajutor, deservite de patru ambulanţe, unde cetăţenii vor putea primi îngrijiri şi apă.

Primarul general a cerut reprezentanţilor firmei de deratizare 3D să intensifice programul pentru combaterea ţânţarilor, ţinând cont de faptul că existe deja numeroase sesizări ale cetăţenilor privind înmulţirea acestor insecte în anumite zone.

"Să vă faceţi un program clar care să includă şi lacurile, atât cele din parcuri, cât şi din jurul Capitalei, precum şi alte zone care acum au fost uitate", a spus Sorin Oprescu, dând exemplul parcului din jurul Stadionului Naţional.

În ce priveşte asigurarea curăţeniei în perioadele de caniculă, Oprescu le-a cerut operatorilor de salubrizare să spele cu detergent trotuarele de două ori pe săptămână, astfel încât cantitatea de praf să fie diminuată.

"Nu doresc să mă trezesc cu declanşarea procedurii de infrigement pentru calitatea aerului în Bucureşti", a spus Sorin Oprescu.

Conform datelor unui raport privind calitatea aerului în Bucureşti, la şase din cele opt staţii de monitorizare a calităţii aerului existente în Capitală au fost înregistrate în mod frecvent depăşiri ale valorilor normale. Cele mai mari valori au fost înregistrate la staţiile Mihai Bravu, Cercul Militar şi Drumul Taberei.

Potrivit normelor europene, depăşiri ale valorilor normale ale calităţii aerului nu pot fi înregistrate mai mult de 35 de zile pe an.

"Dacă reprezentanţii Administraţiei Publice Centrale şi Locale nu vor rezolva problema calităţii aerului în Capitală ar putea fi aplicate amenzi de 100.000 de euro pe zi, pe care eu nu am de gând să le suport", a mai spus Sorin Oprescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici