Primăria Capitalei nu mai aprobă clădiri mai mari de 45 de metri

Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a declarat, joi, că municipalitatea nu va mai aproba construcţii cu o înălţime mai mare de 45 de metri, adică 12 etaje, până la finalizarea studiului de altimetrie pe care autorităţile municipale îl vor efectua pentru Capitală.

Urmărește
45 afișări
Imaginea articolului Primăria Capitalei nu mai aprobă clădiri mai mari de 45 de metri

Primăria Capitalei nu mai aprobă clădiri mai mari de 45 de metri (Imagine: Mediafax/AFP Foto)

"Până la realizarea unui studiu de altimetrie pentru Bucureşti, nu se vor mai acorda avize pentru niciun proiect de construcţie a imobilelor cu o înălţime mai mare de 45 de metri, adică aproximativ 12 etaje", a spus edilul-şef al Capitalei.

Potrivit arhitectului Capitalei, Adrian Bold, în Planul Urbanistic General al Bucureştiului există prevăzute "accente de înălţime" mai mari de 45 de metri, însă acestea sunt vag reglementate.

Astfel, Centrul de Planificare Urbană a Municipiului Bucureşti va începe realizarea unui studiu de altimetrie care, după finalizare, va fi supus dezbaterii publice şi ulterior aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Declaraţia primarului general vine după ce cotidianul Gândul a anuţat, în ediţia de joi, că "la ultima şedinţă a Comisiei tehnice de urbanism dinainte de alegeri, au venit la aprobare cinci clădiri, fiecare de câte 30 de etaje, una mai centrală ca alta".

Potrivit cotidianului, primul turn are 27 de etaje şi este poziţionat pe bulevardul Ionescu Siseşti, într-o zonă în care acum nu sunt decât vile cu cel mult două etaje.

Al doilea turn prezentat la comisie se află la Piaţa Muncii, la intersecţia cu Bulevardul Basarabia, al treilea, de 30 de etaje, se află la intersecţia strada Nerva Traian cu Mircea Vodă, iar al patrulea turn se află la intersecţia bulevardului Gheorghe Şincai cu Calea Văcăreşti şi "păstrează trendul de 28 de etaje".

Ultimul turn se află pe malul Dâmboviţei, în locul fostei fabrici de piele Dâmboviţa. Acesta are o înălţime de 110 metri, adică circa 28 de etaje, precizează cotidianul Gândul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici