- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Primăria Copşa Mică amenajează camere pentru cele 21 de persoane evacuate după alunecările de teren
Reprezentanţii Primăriei din Copşa Mică, judeţul Sibiu, vor amenaja, în internatul grupului şcolar din localitate, camere pentru cele 21 de persoane evacuate în urma alunecărilor de teren, urmând să fie căutate soluţii financiare pentru reabilitarea unui bloc în care acestea să fie mutate.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii Primăriei Copşa Mică, opt locuinţe de pe strada Dealului sunt "în pericol iminent de prăbuşire", iar cele 21 de persoane evacuate din ele nu vor putea reveni la casele lor, astfel că vor fi căutate soluţii pentru cazarea pe timp îndelungat a acestora, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În plus, oficialii Primăriei Copşa Mică precizează că se are în vedere evacuarea întregii zone, în cazul în care alunecarea de teren continuă, urmând să fie căutate soluţii şi pentru evacuarea familiilor de pe strada Plopilor, aflată în imediata apropiere.
"Primăria oraşului Copşa Mică pune la dispoziţia oamenilor un adăpost de noapte în cadrul internatului Grupului Şcolar «Nicolae Teclu» din Copşa Mică, urmând ca, în două săptămâni, să amenjaze la etajul al doilea al aceleiaşi clădiri numărul de camere necesare pentru cazarea acestor oameni pe o perioadă mai îndelungată (1-5 luni), răstimp în care se intenţionează, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean şi al Guvernului, reabilitarea unui bloc de locuinţe în cartierul 1 Decembrie (20 de apartamente) în care să fie mutate primele 20 de familii", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, Primăria dispune de o suprafaţă de teren pentru construcţia de case, pentru care va solicita ajutor financiar pentru ridicarea unor imobile în sistem duplex, pentru încă 20 de familii.
"Pentru aceste reabilitări şi construcţii, la o primă aproximare, este nevoie de circa 2.000.000 lei, bani de care oraşul Copşa Mică nu dispune, astfel că vor fi făcute demersurile necesare pentru a obţine aceşti bani de la autorităţile judeţene şi centrale", se mai arată în comunicat.
Oficialii Primăriei au anunţat că, dacă se realizează construcţia de locuinţe pentru persoanele evacuate din zonă, se vor căuta soluţii financiare şi pentru consolidarea terenului şi a dealului din zona afectată.
Un număr de 21 de persoane au fost evacuate, duminică, după ce o parte din strada pe care locuiesc s-a surpat pe o lungime de aproximativ 20 de metri.
Reprezentanţii Prefecturii Sibiu au anunţat, luni, că "situaţia rămâne alarmantă" la Copşa Mică, unde falia rezultată în urma alunecării de teren s-a adâncit, iar circulaţia în zonă este interzisă, cele 21 de persoane evacuate rămânând la rude.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO