- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Primăria din Pavia oferă câte o mie de euro romilor care acceptă repatrierea în România
Autorităţile din oraşul italian Pavia (Lombardia, nord), au propus acordarea sumei de o mie de euro fiecărui rom de origine română care va accepta să fie repatriat, după evacuarea unei zone industriale ocupată abuziv de zeci de nomazi, relatează cotidianul La Repubblica în pagina electronică.
Primăria din Pavia oferă câte o mie de euro romilor care acceptă repatrierea în România
Primăria din Pavia se confruntă cu o situaţie de criză generată de evacuarea, în urmă cu circa zece zile, a taberelor improvizate în fosta zonă industrială Snia, unde se stabiliseră de câţiva ani zeci de romi de origine română.
Autorităţile locale nu au reuşit să găsească un adăpost alternativ pentru aceştia, din cauza reacţiilor adverse ale locuitorilor din zonă. La 3 septembrie, Prefectura a dispus mutarea temporară a imigranţilor în localitatea învecinată, Torre d'Isola, însă locuitorii din această zonă, în frunte cu primarul Marco Bellaviti, s-au întins pe jos, în mijlocul drumului, pentru a împiedica intrarea în oraş a romilor români.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii americani aleşi
-
Criza din Coreea de Sud: Opoziţia vrea să-l demită din funcţie şi pe preşedintele interimar. Motivul invocat
-
Biden cere Pentagonului să intensifice livrările de arme către Ucraina
Printre romii evacuaţi - în număr de circa o sută de persoane - se află şi aproximativ 20 de copii, care până în luna iunie a acestui an au frecventat şcoli din Pavia, dar care nu se vor putea întoarce la şcoală la începutul noului an de învăţământ.
Potrivit autorităţilor italiene, fondurile necesare pentru plata repatrierii romilor "sunt asigurate în cea mai mare parte de noii proprietari ai fostei zone (industriale) Snia".
Unii nomazi au acceptat deja propunerea şi au fost însoţiţi la aeroport, pentru a se întoarce în România. Alţi romi găzduiţi într-un centru din Pieve Porto Morone îşi exprimaseră deja, zilele trecute, dorinţa de a se întoarce în patrie, în urma unor discuţii cu primăria din Pavia. Circa 30 dintre aceştia au rămas însă în continuare la Pavia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.