- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (09.08.2024, 17:59)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Primăria Sectorului 3 a fost amendată pentru materiale de construcţii pe drum
Poliţia Locală Bucureşti a amendat Primăria Sectorului 3 cu 5.000 de lei pentru depozitarea unor materiale de construcţii pe carosabil şi obstrucţionarea parţială a traficului rutier şi pietonal, fără a semnaliza corespunzător perimetrul lucrărilor, pentru a fi vizibil atât ziua, cât şi noaptea.

Sursă imagine: Facebook, Primăria Municipiului Bucureşti
Potrivit Primăriei Capitalei, nesemnalizarea a reprezentat un pericol pentru şoferi şi pietoni, deoarece exista riscul producerii unor accidente.
Situaţia a fost constatată joi, 8 august 2024, de către Serviciului Control Lucrări Edilitare şi Afişaj Stradal din cadrul PLMB, în urma verificărilor efectuate pe Splaiul Unirii, unde Primăria Sectorului 3 executa lucrări edilitare de construire, pe tronsonul cuprins între b-dul Nicolae Grigorescu şi Calea Vitan.
„Mai exact, se făceau lucrări de refacere şi reconfigurare a trotuarului, prin montarea de noi borduri şi pavele din beton, cu diminuarea parţială a unor suprafeţe amenajate anterior ca spaţiu verde. Subliniem faptul că aceste lucrări se desfăşurau fără acordul Administraţiei Străzilor Bucureşti, care gestionează arterele respective. La solicitarea Brigăzii Rutiere, Administraţia Străzilor Bucureşti a semnalizat corespunzător perimetrul în noaptea de 8 august, astfel încât acesta să fie vizibil, iar traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, transmite, vineri, Primăria Capitalei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe