Primăria Târgu Mureş, amendată de Garda de Mediu pentru tăieri ilegale de arbori

Primăria Târgu Mureş a fost amendată, joi, de Garda de Mediu Mureş, cu 30.000 de lei, după ce ministrul Mediului, Laszlo Borbely, şi mai multe organizaţii ecologiste au reclamat tăieri ilegale de arbori în oraş, iar primarul Dorin Florea spune că pomii tăiaţi puneau în pericol circulaţia.

Urmărește
23 afișări

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Mureş, Laurenţiu Cincea, a declarat, joi, că a decis să aplice Primăriei Târgu Mureş o amendă de 30.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2005 privind protecţia mediului.

"Am decis să amendăm Primăria Târgu Mureş pentru nerespectarea articolului 96, aliniatul 2 indice 5 din OUG 195/2005, pentru nerespectarea prevederilor privind aliniamentele, mai exact din cauza intervenţiilor în aliniamentele arborilor. Amenda se ridică la 30.000 de lei, cu posibilitatea de a se plăti jumătate, în termen de 48 de ore", a spus Cincea.

Potrivit articolului de lege invocat, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, pentru persoane fizice, şi de la 30.000 de lei la 60.000 de lei, pentru persoane juridice, încălcarea mai multor prevederi legale, printre care "obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densităţii de locuire, concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică, estetică şi recreativă".

Pe de altă parte, primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a susţinut că nu a tăiat ilegal niciun arbore şi că pomii tăiaţi puneau în pericol circulaţia în unele zone, fiind în pericol să se prăbuşească sau având rădăcini foarte mari, întinse pe sub bordurile pietonale.

Florea a prezentat public fotografii ale unora dintre arborii tăiaţi şi a spus că îi oferă ministrului Borbely un hârleţ, pentru a planta copaci, întrucât el a decis că pentru fiecare arbore bătrân tăiat va planta în loc trei, mai tineri.

"Voi studia documentul prin care am fost amendaţi şi, dacă consider că este emoţional sau răuvoitor, mă voi adresa instanţei. Nu ştiu cum nu sunt amendaţi şi cei care în viaţa lor nu au plantat nimic. Hârleţul pe care îl ofer ministrului Borbely este valabil, în sfârşit a ajuns şi Borbely la o satisfacţie, că m-a amendat, dar am posibilitatea să atac amenda în instanţă", a declarat Florea.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a convocat, sâmbăta trecută, o conferinţă de presă pentru a reclama că Primăria Târgu Mureş a tăiat arbori din zona Liceului "Bolyai", fără avizul unei comisii de specialitate, susţinând că municipalitatea trebuie amendată.

Borbely a susţinut conferinţa de presă în faţa unui tei din zona Liceului "Bolyai", tăiat pe jumătate, pe care era pusă o inscripţie, în română şi maghiară, care spunea că respectivul copac "a supravieţuit".

El a declarat că tăierea arborilor fără avizul comisiei de specialitate din Primărie constituie "un abuz şi o crimă"

Ministrul l-a chemat la faţa locului pe comisarul-şef al Gărzii de Mediu Mureş, Laurenţiu Cincea, însă în locul acestuia a venit un alt reprezentant al instituţiei, care a motivat că şeful său lipseşte din localitate şi că nu a vrut să dea interviuri.

"E o stare de urgenţă, se face o crimă împotriva naturii, acţiuni care în Anul Internaţional al Pădurii înseamnă tăieri de copaci care puteau să mai trăiască mulţi ani şi să împodobească această zonă a Târgu Mureşului. Nu există o decizie a comisiei în legătură cu tăierea copacilor. E inadmisibil ce se întâmplă în Târgu Mureş, sunt abuzuri", a spus Borbely.

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Mureş, Laurenţiu Cincea, a declarat, luni, că a cerut documente de la Primăria Târgu Mureş în legătură cu tăierile de arbori despre care ministrul Mediului spunea că sunt ilegale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici