Primăria Timişoara este dispusă să cumpere, în anumite condiţii, Casa Muhle

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, vineri, că municipalitatea este dispusă să cumpere, la un preţ rezonabil, Casa Muhle, un cunoscut imobil monument istoric, care a ajuns în proprietatea unui grup de romi şi care i-a dărâmat acoperişul fără a avea autorizaţie în acest sens.

Urmărește
166 afișări
Imaginea articolului Primăria Timişoara este dispusă să cumpere, în anumite condiţii, Casa Muhle

Primăria Timişoara este dispusă să cumpere, în anumite condiţii, Casa Muhle (Imagine: Sebastian Tataru/Mediafax Foto)

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Primăria este dispusă să cumpere Casa Muhle şi că un proiect de hotărâre ce va fi discutat în şedinţa de marţi îl mandatează să poarte discuţii în acest sens cu proprietarii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Robu a subliniat că nu va dori să cumpere acest imobil la un preţ care îi depăşeşte valoarea.

"Vom avea marţi pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care mă mandatează să port negocieri cu proprietarii în vederea cumpărării de către Primărie a Casei Muhle. Eu pot fi de acord cu această încercare de soluţionare a problemei, dar vreau să spun de la început că, oricât de mult am preţui noi Casa Muhle şi l-am preţui pe peisagistul Muhle, nu putem să plătim oricât pentru a salva această casă. Dacă proprietarii se vor dovedi rezonabili, atunci cred că merită să facem un efort financiar şi să salvăm această casă pentru că realmente şi pe mine mă doare sufletul să o văd degradându-se", a spus Robu.

În opinia edilului, dacă Primăria ar reuşi să achiziţioneze Casa Muhle, aceasta ar putea fi transformată într-un muzeu.

"Trebuie, în primul rând, readusă la forma iniţială, apoi se poate face un muzeu acolo, o casă memorială, poate, dar în orice caz trebuie să devină un obiectiv prezent pe itinerariile turistice ale Timişoarei", a spus Robu.

Miercuri seară, aproximativ 150 de timişoreni s-au adunat în faţa Casei Muhle din Timişoara, un cunoscut imobil monument istoric, pentru a protesta faţă de distrugerea acesteia, după ce a ajuns în proprietatea unui grup de romi.

Protestatarii au aprins lumânări pe gardul proprietăţii, ei fiind împotriva distrugerii imobilului monument istoric.

Cei prezenţi au avut pancarte pe care scria "Salvaţi Casa Muhle" sau "Mi-e frig fără căciulă" (aluzie la faptul că acoperişul imobilului a fost dărâmat - n.r.).

Protestul a fost unul tăcut şi a durat aproximativ o oră, încheindu-se fără incidente.

Tot miercuri, doi consilieri locali ai PNŢCD au iniţiat un proiect de hotărâre prin care propun achiziţionarea de către municipalitate a Casei Muhle.

În luna mai a anului trecut, lucrările făcute de un clan de romi la una dintre cele mai frumoase clădiri din Timişoara, Casa Muhle, au fost sistate de autorităţile locale deoarece proprietarul a demolat acoperişul, acţiune pentru care nu exista autorizaţie.

Casa Muhle a fost construită în secolul XIX şi a aparţinut florarului Wilhelm Muhle, cel care a creat primul soi de trandafir românesc. Situată în apropierea centrului Timişoarei, casa de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 3 a fost considerată întotdeauna una dintre cele mai frumoase clădiri din municipiu.

La începutul anilor 2000, clădirea monument istoric a fost cumpărată de un grup de romi, care ulterior a solicitat mai multe autorizaţii de construcţie de la Primăria Timişoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici