Prima pagină » Social » O explozie a luat viaţa a cel puţin nouă copii în Afganistan

O explozie a luat viaţa a cel puţin nouă copii în Afganistan

O explozie produsă luni în estul Afganistanului, în apropierea frontierei cu Pakistanul, s-a soldat cu moartea a nouă copii, anunţă autorităţile regionale, citate de agenţia Associated Press.
O explozie a luat viaţa a cel puţin nouă copii în Afganistan
Mihai Draghici
10 ian. 2022, 14:53, Social

Un obuz de mortieră a explodat după ce a fost atins de un vehicul utilizat pentru vânzarea de alimente, în districtul Lalopar din provincia Nagarhar, situată în estul Afganistanului.

Explozia s-a soldat cu moartea a nouă copii şi rănirea altor patru. Nu există informaţii despre starea copiilor răniţi în deflagraţie. Autorităţile regionale au precizat că explozia s-a produs accidental, nefiind vorba de un atac.

În Afganistan au rămas numeroase mine antipersonal şi alte tipuri de muniţie, după zeci de ani de conflicte militare.

În provincia Nagarhar este activă organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic, aflată în conflict cu regimul taliban de la Kabul. Mişcarea talibanilor a preluat cu forţa puterea în Afganistan în vara anului 2021, în contextul deciziei Statelor Unite de retragere a efectivelor militare.