- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Primăriile vor putea lua credite pentru reabilitarea termică
Primăriile vor putea să contracteze credite pentru reabilitarea termică a clădirilor, dacă asociaţiile de locatari nu îşi pot permite să achite suma necesară, banii urmând să fie recuperaţi ulterior de la proprietarii locuinţelor, a declarat, joi, ministrul Dezvoltării, Laszlo Borbely.
Primăriile vor putea lua credite pentru reabilitarea termică
Împrumuturile vor putea fi contractate pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 20 de ani, iar primăriile vor suporta dobânzile aferente.
"În cazul în care asociaţiile de locatari nu îşi pot permite plata reabilitării termice, primăria poate lua un credit, pe 10-15-20 de ani, acordând astfel asociaţiilor o perioadă de respiro", a afirmat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor la un seminar pe tema regenerării urbane.
În acest sens, Parlamentul va dezbate o modificare a legii în domeniu, a precizat Borbely.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pariul politic al lui Elon Musk: Cum a devenit Tesla a opta cea mai valoroasă companie din lume
-
Nicuşor Dan anunţă că nu renunţă la candidatura la preşedinţie
-
Groenlanda răspunde ferm: „Nu suntem de vânzare”
-
Regele Charles al III-lea va transmite mesajul de Crăciun dintr-o capelă simbolică, în contextul luptei sale cu cancerul
O altă modificare legislativă constă în faptul că primăria va putea să achite expertiza tehnică a clădirii, dacă doreşte să urgenteze procesul. Potrivit lui Borbey, acest lucru este posibil în prezent doar prin fondurile bugetului de stat.
Legislaţia în domeniu a fost modificată recent, iar în prezent plata lucrărilor de reabilitare termică este suportată, în cote egale, de la bugetul de stat, bugetul local şi asociaţiile de proprietari.
Pe de altă parte, Borbely a menţionat că până în prezent au fost reabilitate 12 clădiri cu risc seismic ridicat, dintre care zece în Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO