Primarul Bacăului, autodenunţ pe Facebook. Edilul este suspect din pricina unei locuinţe de serviciu

Primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu (USR) anunţă, marţi, că este suspect în „Dosarul apartamentul”, dosar instrumentat de DNA după ce o angajată a primăriei, membră USR, a primit locuinţă de serviciu.

Urmărește
460 afișări
Imaginea articolului Primarul Bacăului, autodenunţ pe Facebook. Edilul este suspect din pricina unei locuinţe de serviciu

Primarul Bacăului, autodenunţ pe Facebook. Edilul este suspect din pricina unei locuinţe de serviciu

„Am să stric un subiect bun pentru presa de partid şi am să anunţ eu că în speţa cu apartamentul de serviciu în care a locuit, pentru o perioadă, o angajată a primăriei, am fost informat ca am statut de suspect, alături de alţi functionari din primarie”, spune primarul Bacăului, pe pagina sa de Facebook.

Lucian Daniel Stanciu Viziteu spune că aşteaptă să se încheie rapid „această poveste” şi că are încredere că şi procurorii îşi doresc acelaşi lucru.

„Ca notă de subsol, vă anunţ că astăzi (marţi - n.r.) a început, în mod oficial, campania electorală. Deloc suprinzătoare ziua aleasă pentru a resuscita acest subiect. Modernizarea Bacăului continuă, în ciuda celor care fac orice să oprească acest lucru”, a mai spus edilul.

Procurorii DNA verifică modul cum o angajată a Primăriei Bacău, membră a USR, a ocupat o locuinţă de serviciu în centrul oraşului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici