Primarul Buzăului:Sunt cercetat de DNA, am calitate de învinuit în două dosare. Am sechestru pe toată averea

Primarul oraşului Buzău, Constantin Boşcodeală, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a fost instituit sechestru asigurător pe toată averea sa, în urma a două dosare aflate în lucru la DNA şi în care are calitatea de învinuit, pentru abuz în serviciu.

Urmărește
486 afișări
Imaginea articolului Primarul Buzăului:Sunt cercetat de DNA, am calitate de învinuit în două dosare. Am sechestru pe toată averea

Constantin Boşcodeală (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Primarul oraşului Buzău, Constantin Boşcodeală, lider al filialei judeţene a PSD, a spus că are sechestru asigurător instituit în urmă cu două săptămâni pe toată averea deţinută, el făcând aceste declaraţii după ce în ultimele zile în mediul politic au fost vehiculate informaţii conform cărora el face obiectul unor ample verificări ale DNA şi conform cărora, joi seară, primarul ar fi fost ridicat de procurorii anticorupţie.

"Sunt cercetat de DNA, am calitatea de învinuit în două dosare, într-unul fiind vorba despre terenul pe care l-am preluat din domeniul privat al statului şi l-am trecut în domeniul privat al Primăriei, unde s-a construit cartierul Orizont, învinuirea fiind de abuz în serviciu, iar asta pentru că, timp de 16 ani de când sunt în funcţie, nu s-a găsit mită sau trafic de influenţă. Celălalt dosar în care sunt învinuit este pe o problemă care a fost tratată şi de Curtea de Conturi în anul 2009 şi se referă la faptul că am dat în folosinţă gratuită stadionul către Gloria Buzău. Eu nu am făcut decât să aduc stadionul din proprietatea statului în proprietatea municipiului Buzău, dar aceste lucruri nu convin cuiva. Mi se reproşează că am oferit stadionul în folosinţă gratuită Gloriei Buzău în condiţiile în care gestionarea patrimoniului nu prea îmi aparţine şi eu ar fi trebuit să mă ocup doar de păstrarea şi inventarierea sa", a declarat Constantin Boşcodeală.

Primarul Buzăului a adăugat că unul dintre dosarele pe care le are la DNA este rezultatul unei plângeri formulate de fostul preşedinte al PSD Buzău, senatorul Ion Vasile, cu care Boşcodeală s-a aflat în relaţii tensionate în ultimii ani.

"Din cauza sesizării lui Ion Vasile, Poliţia municipiului Buzău a întocmit un dosar de care eu nu am ştiut, dar nu este nicio problemă, o să răspund în faţa organelor de cercetare. S-a impus sechestru asigurător pe bunuri, ultimul fiind acum două săptămâni, iar în acest moment am sechestru pe toată averea", a adăugat Constantin Boşcodeală.

Totodată, el a afirmat că nu se consideră vinovat de acuzaţiile aduse de DNA, susţinând că totul este o comandă politică.

"Am auzit şi eu ieri (joi - n.r.) zvonul că am fost arestat, dar până la urmă nu prea îmi produce mari probleme, pentru că acest lucru l-am auzit înainte de fiecare alegeri. Nu am observat în ultima vreme o vervă a anchetatorilor şi nu îmi este teamă că voi fi găsit vinovat", a declarat primarul Constantin Boşcodeală.

Pe de altă parte, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, tot vineri, într-o conferinţă de presă, că Boşcodeală nu ar trebui să acuze o comandă politică atât timp cât pe durata mandatelor sale a încălcat legea.

"Păi ce acţiune politică să fie, când eu concesionez un teren şi am probleme apoi cu proprietarii şi faptul că fac o chestiune pentru un club privat fără să am dreptul legal să-l fac? Îi doresc să-şi rezolve probleme cu legea, să nu mai dea vina pe politic pentru ce i se întâmplă, să nu mai clameze politicul şi puterea. Eu cred că instituţiile statului trebuie să-şi facă treaba", a spus Preda.

Cele două dosare în care Boşcodeală este învinuit sunt instrumentate de DNA - Serviciul teritorial Ploieşti. Unul dintre dosare se referă la concesionarea unui teren unei firme care a construit la Buzău un cartier de locuinţe - cartierul Orizont, unde primarul deţine, de altfel, o locuinţă. Cel de-al doilea dosar este legat de darea în folosinţă gratuită a Stadionului Gloria către echipa reprezentativă a oraşului. Conform unor surse judiciare, primarul Buzăului este învinuit că ar fi oferit în folosinţă gratuită stadionul din Crâng echipei Gloria Buzău, prejudiciind astfel bugetul municipiului cu peste un milion de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici