Prima pagină » Social » Circulaţia feroviară pe ruta Timişoara-Drobeta Turnu Severin a fost reluată

Circulaţia feroviară pe ruta Timişoara-Drobeta Turnu Severin a fost reluată

Circulaţia feroviară între Timişoara şi Drobeta Turnu Severin, blocată, vineri, după ce un tren personal a lovit şi omorât o persoană, în apropierea localităţii timişene Remetea Mare, a fost reluată, poliţiştii încercând să stabilească dacă este vorba despre un accident sau o sinucidere.
15 apr. 2011, 16:30, Social

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Emil Andrei, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii au stabilit că persoana lovită de trenul personal Timişoara-Drobeta Turnu Severin este un bărbat de 59 de ani, din localitatea Ghiroda, judeţul Timiş.

Potrivit poliţiştilor care au intervenit la locul incidentului, mecanicul de locomotivă a declarat că bărbatul mergea singur pe marginea căii ferate şi s-a aruncat în faţa trenului.

Emil Andrei a precizat că poliţiştii continuă cercetările şi încearcă să stabilească dacă este vorba despre o sinucidere sau un accident.

Circulaţia feroviară pe ruta Timişoara – Drobeta Turnu Severin a fost reluată la aproximativ 20 de minute de la producerea accidentului.

Accidentul a avut loc, vineri după-amiază, în apropierea localităţii Remetea Mare din judeţul Timiş, într-o zonă unde nu este trecere la nivel cu calea ferată, bărbatul fiind lovit de trenul personal 9196 Timişoara – Drobeta Turnu Severin. Ca urmare, trenul a fost oprit la locul incidentului, iar traficul feroviar a fost blocat.