Primarul comunei argeşene Stâlpeni, audiat la DNA Piteşti în dosarul şefului CJ Argeş

Primarul comunei argeşene Stâlpeni, Ion Popa (PSD), s-a prezentat, luni, la Serviciul Teritorial Piteşti al DNA pentru a fi audiat în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, acuzat, printre altele, de trafic de influenţă.

Urmărește
41 afișări

Popa s-a prezentat la DNA însoţit de o femeie având asupra lui documente şi a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii, spunând că va face declaraţii la încheierea audierilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La sediul DNA Piteşti s-a prezentat deja pentru audieri fostul primar al municipiului Curtea de Argeş Gheorghe Nicuţ şi urmează să se prezinte primarul municipiului Câmpulung Muscel, Călin Andrei (PNL), şi primarul comunei argeşene Budeasa, Ion Ştefan (PSD), precum şi omul de afaceri Gheorghe Badea, patronul firmei "Zeus".

Potrivit unor surse judiciare, Nicuţ, Andrei, Ştefan şi Badea sunt suspectaţi de infracţiuni de corupţie în dosarul şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu, în legătură cu folosirea unor fonduri europene pentru reparaţii la două şcoli din municipiul Curtea de Argeş, o şcoală din municipiul Câmpulung Muscel şi o grădiniţă din Budeasa. Aceleaşi surse mai spun că unul dintre denunţuri este făcut de reprezentantul unei firme de construcţii care ar fi vrut să obţină lucrările de amenajare a şcolilor respective.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş Constantin Nicolescu a fost arestat, joi seară, pentru dare de mită şi trafic de influenţă, iar după pronunţarea deciziei acestuia i s-a făcut rău, în prezent fiind internat la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş este acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false potrivit cărora acestea ar fi fost afectate de inundaţiile din 2005 şi a atribuit contractul de reabilitare unei firme a familiei.

Potrivit procurorilor DNA, contractele au fost derulate în perioada 2006-2008, toate lucrările de reabilitare fiind realizate de o singură firmă, care a încasat integral sumele aferente "atât pentru lucrări executate, cât şi pentru lucrări neexecutate, iar acea firmă se afla în relaţii contractuale şi în raporturi juridice cu familia inculpatului".

Nicolescu mai este acuzat şi că, în perioada 2006 - 2008, a primit mită de la patronul firmei Pic, Cornel Penescu, 66.588,15 lei şi produse, pentru a dispune achiziţionarea de către CJ Argeş a unor produse alimentare şi nealimentare de la această societate, fără a organiza pentru aceasta o licitaţie publică.

Procurororii anticorupţie îl mai acuză pe preşedintele CJ Argeş şi că, în cursul lunii iunie 2009, folosindu-se de funcţia sa, a instigat primarul comunei argeşene Stâlpeni "să nu îndeplinească anumite acte de serviciu", respectiv să nu aplice unei persoane o amendă de 10.000 de lei într-un caz privind o autorizaţie de construcţie.

Constantin Nicolescu are 65 de ani şi se află la conducerea CJ Argeş din anul 2004, după ce în perioada 2000-2004 a fost senator de Argeş. Este inginer şi doctor în economie, iar intrarea lui în politică a avut loc în 1995, când s-a înscris în PDSR, fiind prim-vicepreşedinte, iar ulterior preşedinte executiv al PSD Argeş. Din anul 2005 este preşedinte al PSD Argeş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici