Comitetul va fi alcătuit din câte doi reprezentanţi, cu rang de secretar de stat sau o funcţie asimilată, din Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Secretariatul General al Guvernului, Inspecţia Muncii şi Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, conform unei hotărâri aprobate recent de Guvern.
Noua structură va fi coordonată de Secretariatul General al Guvernului, iar toate instituţiile cu atribuţii în domeniu vor fi obligate să furnizeze comitetului informaţiile şi datele solicitate.
„Comitetul interministerial va coordona, folosind mijloace şi modalităţi specifice, acţiunile în vederea asigurării vizibilităţii efortului naţional privind reducerea dimensiunilor muncii nedeclarate şi diseminarea informaţiei relevante către toţi actorii instituţionali implicaţi şi interesaţi, către mediul academic, mass-media, mediul de afaceri, precum şi către publicul larg”, se arată în actul normativ aprobat de Guvern.
Comitetul va avea şi un grup tehnic de lucru din care vor face parte inclusiv reprezentanţi ai Gărzii Financiare, Inspectoratului General al Poliţiei, Oficiului Român pentru Imigrări, Institutului Naţional de Statistică, membri ai confederaţiilor sindicale şi patronale, precum şi un reprezentant al societăţii civile.
Grupul va avea ca atribuţii inclusiv prevenirea şi eliminarea suprapunerilor în acţiunile de prevenire, monitorizare, evaluare şi combatere a muncii nedeclarate.