Primarul din localitatea buzoiană Glodeanu Siliştea, arestat preventiv pentru trafic de influenţă

Primarul din localitatea buzoiană Glodeanu Siliştea, Marin Răducanu, a fost arestat preventiv, vineri, pentru 29 de zile, fiind acuzat de trafic de influenţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
27 afișări

Potrivit judecătorului Angelica Miu, de la Tribunalul Buzău, magistraţii au considerat potrivită cererea procurorilor şi au dispus arestarea primarului pentru 29 de zile, efectele mandatului fiind valabile de vineri, de la ora 14.00, şi până în 29 iulie inclusiv.

Conform sursei citate, Răducanu este cercetat pentru trafic de influenţă, decizia de a-l aresta preventiv luându-se după o şedinţă de două ore şi după 30 de minute de deliberări.

Primarul din Glodeanu Siliştea, Marin Răducanu, aflat la cel de-al doilea mandat în fruntea Primăriei, este acuzat că ar fi pretins şi primit 15.000 de lei, în două tranşe, pentru a interveni pe lângă poliţişti din cadrul IPJ Buzău, în favoarea unui afacerist din zonă, cercetat pentru infracţiuni economice.

Pentru că nu i-a rezolvat problema, omul de afaceri l-a denunţat pe primar, Marian Răducanu fiind reţinut, joi, pentru 24 de ore.

În acelaşi dosar mai este şeful de post din localitate, agentul principal Gheorghe Apostol, care, conform unor surse judiciare, ar fi acuzat de mijlocire a traficului de influenţă, acesta fiind cercetat în stare de libertate. Și el a fost ridicat, joi, de procurori, în momentul în care intenţiona să intre în sediul postului de Poliţie în care lucra.

După câteva ore de audieri, poliţistul a fost însă eliberat, iar la scurt timp a solicitat comandei Poliţiei buzoiene încetarea raporturilor de muncă.

Agentul principal Gabriel Apostol care este cercetat în acelaşi dosar cu primarul din Glodeanu Silişea acuzat de trafic de influenţă era şef de post în localitate din ianuarie 2010, iar în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie activa din 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici