Primarul din Năvodari, reţinut pentru fapte de corupţie, va fi cercetat sub control judiciar

Primarul din Năvodari, Nicolae Matei (PSD), reţinut, vineri, pentru fapte de corupţie şi care în luna aprilie a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare pentru dare de mită, decizie nedefinitivă, a fost eliberat din arest şi va fi cercetat sub control judiciar.

Urmărește
198 afișări
Imaginea articolului Primarul din Năvodari, reţinut pentru fapte de corupţie, va fi cercetat sub control judiciar

Nicolae Matei, primarul din Năvodari (Imagine: Liviu Adascalitei/ Mediafax Foto)

Matei a fost reţinut, vineri, pentru 24 de ore de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie, iar sâmbătă a fost prezentat Curţii de Apel Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.Instanţa a decis ca primarul din Năvodari să fie cercetat în libertate sub control judiciar. Hotărârea nu este definitivă, putând fi contestată de procurorii DNA, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O decizie similară a fost luată de Curtea de Apel Constanţa şi în cazul lui Isidor Gurgu, anchetat de DNA în acelaşi dosar.

Primarul Nicolae Matei a fost reţinut, vineri, pe 24 de ore pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată, o infracţiune de abuz în serviciu sub forma tentativei şi dare de mită.

De asemenea, în acelaşi dosar a fost reţinut pentru 24 de ore şi Isidor Gurgu, persoană fără calitate specială, acesta fiind acuzat de spălare de bani şi complicitate la tentativă de abuz în serviciu.

Conform DNA, în calitate de primar al oraşului Năvodari şi de preşedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Năvodari, Nicolae Matei a decis reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul localităţii, pe malul Mării Negre, cu încălcarea legilor care reglementează desfăşurarea acestei proceduri, dar şi a dispoziţiilor definitive şi irevocabile ale instanţei de judecată.

Astfel, Primăria Năvodari a fost prejudiciată cu 96.968.771 de lei, reprezentând contravaloarea terenurilor respective, care au fost obţinute de către persoane apropiate primarului.

De asemenea, Nicolae Matei este acuzat de procurorii DNA că a vândut la un preţ derizoriu trei terenuri în suprafaţă de 20,6419 de hectare, 15,9850 de hectare şi 25,090 hectare. Astfel, a fost provocată Primăriei o pagubă de 1.853.970,4 lei, respectiv diferenţa dintre suma de 2.129.480 lei (reprezentând valoarea reală a terenurilor) şi suma de 275.509,6 lei (reprezentând preţul plătit de cumpărător pentru cele trei terenuri). Contractul de vânzare-cumpărare pentru cele trei terenuri aparţinând domeniului privat al oraşului Năvodari a fost încheiat în numele SC Dormarbib Group de către Gurgu Isidor, care ştia că cele trei terenuri provin din săvârşirea unei infracţiuni de către primarul Matei, mai spun procurorii DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA, într-un demers separat primarul Nicolae Matei a încheiat un contract de schimb cu sultă (sumă de compensare) autentificat la un birou notarial în data de 20 decembrie 2012. Prin acesta, primarul a transmis şi, respectiv, urma să transmită dreptul de proprietate asupra a patru terenuri în suprafaţă totală de 12.055 de metri pătraţi şi a achitat o sultă de 2.592 de lei, iar în schimb a primit de la SC Dormarbib Group SRL suprafaţa de 7.315 metri pătraţi de teren în intravilanul oraşului Năvodari. Astfel, s-ar fi putut provoca Primăriei o pagubă de 4.919.932 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea reală a terenurilor schimbate şi care urmau să fie schimbate (5.846.780 lei) de către oraşul Năvodari, plus sulta de 2.592 lei şi valoarea terenului schimbat de SC Dormarbib Group SRL (929.440 lei), precum şi un folos necuvenit SC Dormarbib Group SRL.

De asemenea, procurorii DNA mai spun că în perioada 1 septembrie 2010 - 21 mai 2014, în calitate de primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei a făcut mai multe plăţi către Asociaţia Fotbal Club Săgeata Năvodari, în valoare totală de 12.653.000 de lei, cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Primarul din Năvodari mai este acuzat că în 19 octombrie 2010, în baza unei înţelegeri preexistente, i-a dat unui magistrat de la Judecătoria Constanţa, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafaţă de 500 de metri pătraţi aflat în oraşul Năvodari.

”Fapta ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între SC Top Vision SRL (al cărei asociat unic este Matei Nicolae) şi fiica magistratului, prin care aceasta din urmă a dobândit terenul respectiv la preţul de 8.560 de lei, deşi valoarea de circulaţie a acestuia era de 139.550 lei”, mai spun procurorii DNA.

Prejudiciul total care ar fi fost cauzat în dauna Primăriei Năvodari este estimat, în acest moment, la suma de 111.475.741 de lei, căreia i se adaugă un potenţial prejudiciu de 5 milioane lei care s-ar fi putut produce ca urmare a schimbului de terenuri cu SC Dormarbib Group SRL, conform DNA.

Nicolae Matei, în vârstă de 47 de ani, este primar al oraşului Năvodari din anul 2008. De asemenea, din anul 2005 Nicolae Matei deţine şi funcţia de preşedinte al PSD Năvodari, iar din 2010 este vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, el fiind membru PSD din anul 2000.

Potrivit CV-ului său de pe site-ul Primăriei, Nicolae Matei este om de afaceri din anul 1992 în domeniul industriei constructoare de maşini, agricultură (avicultura), comerţ cu mărfuri industriale şi materiale de construcţii.

Conform declaraţiei de avere din iunie 2014, Nicolae Matei are un teren agricol cu o suprafaţă de 25,218 hectare, în Năvodari, cumpărat între anii 2001-2011. Primarul menţionează că pentru 3,55 hectare din suprafaţa totală a terenului este încheiată promisiune de vânzare-cumpărare bilaterală.

De asemenea, el are un apartament de 62 de metri pătraţi tot în Năvodari, cumpărat în 2001.

Totodată, în iulie 2012, el a fost expropriat de Consiliul Judeţean pentru un teren de 1.817 metri pătraţi, primind 10.765 de lei.

El deţine părţi sociale la SC Top Vision SRL cu o valoare totală la zi 5.632.000 lei, acţiuni cu o valoare de peste 4,1 milioane lei la SC Legmas SA atât ca persoană fizică, dar şi prin intermediul firmei SC Top Vision SRL.

În declaraţia de avere, primarul a mai menţionat că în perioada 2008 - 2011 a acordat SC Top Vision SRL un împrumut de 483.236,39 lei.

În ceea ce priveşte veniturile, Nicolae Matei a declarat un salariu anual de 30.813 lei încasat de la Primăria Năvodari, precum şi suma de 500 lei din arenda pentru un teren agricol.

În 8 aprilie, primarul Nicolae Matei a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa, următorul termen fiind stabilit pentru 18 septembrie.

Procurorii DNA îl acuză pe primarul oraşului Năvodari că, în perioada iunie - octombrie 2012, i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere, denunţător în cauză, să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete, pe care Nicolae Matei le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimbul acestor intervenţii, în 25 octombrie 2012, edilul i-ar fi dat ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro. Cele două terenuri ar fi fost date prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 de lei, însă în realitate nu s-a achitat niciun ban. Unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii, fiind acuzat că a dat în faţa notarului o declaraţie în care a arătat că a primit cei 59.000 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici