Primarul din Topliţa susţine că edilii români din judeţ "sunt dispreţuiţi" de conducerea CJ Harghita

Primarul municipiului Topliţa, Stelu Platon, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că edilii români din judeţ "sunt trataţi cu dispreţ" de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, susţinând că aceştia nu sunt consultaţi şi nu beneficiază de fonduri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
30 afișări

Primarul municipiului Topliţa, care este şi copreşedintele liberal al USL Harghita, Stelu Platon, a declarat, la Miercurea Ciuc, că primarii români din judeţ "sunt trataţi cu dispreţ" de conducerea Consiliului Judeţean, întâlnirile cu edilii din zona de nord a Harghitei, organizate de preşedintele instituţiei, Borboly Csaba, fiind pur formale.

"Până acum am fost foarte amabil şi am spus că noi, cei opt primari români din judeţ, suntem ignoraţi. De astăzi spun public că suntem dispreţuiţi, ca să nu mai avem dubii. Suntem trataţi cu dispreţ", a afirmat Stelu Platon.

Platon a precizat că edilii localităţilor cu populaţie majoritar românească primesc, din partea CJ, invitaţii precum: "Vă rog să participaţi la programul de dezvoltare a Ţinutului Secuiesc" sau "Programul turistic al Ţinutului Secuiesc", vorbind despre acesta ca despre o entitate administrativă deja existentă, cu toate că el nu există din punct de vedere legal şi constituţional.

"Nu generic, nu la modul Ţinutul Făgăraşului sau alte ţinuturi invocate de UDMR, ci Ţinutul Secuiesc ca entitate administrativă, pentru că CJ tratează Ţinutul Secuiesc ca o entitate administrativă", a adăugat Stelu Platon.

El a susbliniat că populaţia românească din Harghita, formată din aproximativ 40.000 de locuitori, concentrată în zona de nord a judeţului, este neglijată de conducerea CJ.

"Între conducerea CJ şi populaţia românească din judeţ nu există nicio relaţie, decât formal - câteva mailuri sau scrisori, unele doar în limba maghiară. Nu suntem consultaţi, nu am beneficiat de fonduri", a spus Platon.

El a adăugat că este primar al municipiului Topliţa de trei ani, fiind şi preşedinte al PNL Harghita şi copreşedinte al USL Harghita şi, în această perioadă, între el, preşedintele CJ sau prefectul judeţului nu a existat niciun dialog verbal.

"Nu am fost sunat niciodată la telefon de domnul preşedinte al CJ Harghita, nici de prefectul judeţului din care fac parte şi eu şi alţi şapte primari români. Acum, faptul că eu sunt dispreţuit sau ignorant este mai puţin important, eu sunt, însă, reprezentantul populaţiei din municipiul Topliţa. Nu sunt numit, nu sunt pus, eu sunt ales de cetăţenii municipiului Topliţa. Dacă în felul acesta suntem trataţi acum, stau şi mă întreb cum vom fi trataţi în Ţinutul Secuiesc, o întrebare la care eu nu îndrăznesc să mă gândesc, sper să nu ajungem la o astfel de situaţie", a spus Platon.

Primarul din Topliţa neagă afirmaţiile preşedintelui CJ Harghita, potrivit cărora edilii români nu depun proiecte pentru acceasarea fondurilor şi susţine că, de cele mai multe ori, ca să obţină finanţări, aceştia trebuie să ceară sprijinul Bucureştiului.

"Localităţile româneşti nu sunt trecute pe listă atunci când judeţul este programat pentru depunerea unor proiecte şi primarii sunt nevoiţi să ocolească autoritatea judeţeană şi să ceară sprijinul Bucureştiului, pentru a nu pierde finanţarea. Ni s-a reproşat că zona românească nu depune proiecte, deşi avem depus de doi ani şi trei luni, pe POR, un proiect de 11 milioane euro, l-am depus împreună cu Miercurea Ciuc şi cu Sfântu Gheorghe, ei au primit banii şi noi încă îi aşteptăm. Am depus proiecte şi la CJ, iar afirmaţia că nu avem proiecte este formală şi retorică, de fapt niciodată nu ne întreabă nimeni, aflăm şi noi pe alte canale că se derulează vreun proiect", a afirmat Stelu Platon.

Platon a spus că modul în care conducerea CJ Harghita îi tratează pe primarii români într-o ţară a Uniunii Europene (UE), într-o Românie care se doreşte modernă, este inadmisibil.

"Din păcate, vocile noastre nu sunt auzite de cele mai multe ori sau, când sunt auzite, sunt prea formale. Dacă liderii comunităţii maghiare sunt extrem de vehemenţi, folosind termeni de nesupunere civică, de Ţinut Secuiesc, de combatere a Tratatului de la Trianon, noi, reprezentanţii comunităţi româneşti, dacă îndrăznim în media să spunem anumite lucruri, suntem trataţi ca naţionalişti, ca oameni care nu facem parte din UE. Adică ei au dreptul să spună lucruri extrem de grave, iar noi trebuie să tăcem. Este inadmisibil aşa ceva într-o ţară a UE, într-o Românie care se vrea modernă", a adăugat Platon.

La rândul său, preşedintele PSD Harghita, Mircea Duşa, acuzat de şeful CJ Harghita de dezinteres faţă de zona de nord a Harghitei, a întărit afirmaţiile lui Platon.

"Borboly când vorbeşte, ar trebui să tacă. V-aş ruga să luaţi declaraţiile din urmă cu un an şi jumătate ale domnului Borboly, care mă acuza că aduc bani numai pentru zona românească. Dacă vorbim de obiective de interes judeţene, nu este niciunul finanţat. Sunt foarte multe proiecte, începând de la Topliţa şi în localităţile din jur, cu care trebuie să mergem direct la Bucureşti pentru că, chiar dacă mergem cu ele la CJ, niciodată nu apar pe listele trimise la Bucureşti", a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, Mircea Duşa.

În opinia lui Duşa, faptul că preşedintele CJ Harghita vorbeşte despre Ţinutul Secuiesc şi despre autonomia acestuia, reprezintă o lipsă de respect faţă de legea fundamentală a României, generată de apropierea alegerilor din 2012.

"Vorbim despre domnul Borboly, cetăţean cu dublă cetăţenie, al statului român şi al statului ungar. Sigur că nu este interzis, dar nu este moral pentru un om care se află într-o funcţie publică, care a jurat pe Constituţie şi uneori este şi reprezentant al statului român şi mă întreb care legislaţie o respectă ? Mă gândesc că nu respectă Constituţia României dacă tot vorbeşte de autonomie teritorială şi Ţinut Secuiesc. Ori, se gândeşte că mai este un an până la alegerile locale şi poate acum ar fi necesar şi un dialog cu românii, poate caută sprijin politic la populaţia din nord a judeţului", a spus Duşa.

Atât Duşa, cât şi Palton au afirmat că preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, nu a dat curs niciuneia dintre invitaţiile lansate şi nu a participat la nicio festivitate pe care populaţia românească a organizat-o şi o organizează în judeţ.

"Pe Bunta şi Zsombori (foşti preşedinţi ai CJ Harghita - n.r.) i-am mai văzut, dar pe el ( pe Borboly Csaba - n.r.) nu l-am văzut niciodată", a afirmat Mircea Duşa.

Primarul Topliţei, Stelu Platon, l-a completat, spunând că el de trei ani nu l-a văzut pe Borboly la niciun eveniment al românilor.

"Eu de trei ani pe domnul preşedinte Borboly nu l-am văzut la niciun eveniment al românilor şi avem foarte multe, inclusiv cele ale comunităţii maghiare care trăieşte în Topliţa. Nu există nici cea mai elementară deschidere şi intenţie de a include şi populaţia din nordul judeţului în judeţul Harghita", a spus Platon.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a anunţat, vineri, că va iniţia o dezbatere cu românii din judeţ şi sondaje de opinie în rândul acestora, pentru a afla ce îşi doresc ei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici