Primarul din Urlaţi spune că decizia privind închiderea spitalului va fi atacată în instanţă

Primarul din Urlaţi, Marian Machiţescu, spune că juriştii primăriei vor ataca în instanţă decizia Guvernului de a transforma Centrul de sănătate din oraş în cămin pentru vârstnici, între participanţii la protestul de vineri fiind 60 de angajaţi ai centrului rămaşi neredistribuiţi către alte spitale.

Urmărește
17 afișări

Câteva sute de persoane au protestat, vineri, în oraşul prahovean Urlaţi, faţă de închiderea spitalului din localitate, la un moment dat o femeie care a participat la protest şi care suferă de insuficienţă cardiacă fiind luată cu ambulanţa după ce i s-a făcut rău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Între participanţii la protest s-au aflat şi aproximativ 60 de angajaţi ai Centrului de Sănătate Urlaţi care nu au fost redistribuiţi către alte spitale, precum şi locuitori din Urlaţi şi din comunele Sângeru, Apostolache, Iordăcheanu şi Gornet Cricov.

Potrivit managerului Centrului de Sănătate Urlaţi, Ion Preda, protestul, care a început la ora 10.00 şi a durat până la ora 12:00, a fost autorizat de către Primăria Urlaţi. Protestatarii s-au adunat la Centrul de Sănătate, de unde au pornit în marş către primărie.

"Sperăm ca în urma acestei acţiuni guvernanţii noştri să îşi revină la realitate şi să redeschidă acest spital", a declarat corespondentului MEDIAFAX managerul Ion Preda.

La un moment dat, o femeie care are în jur de 50 de ani şi care suferă de insuficienţă cardiacă a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, după ce i s-a făcut rău în timp ce participa la protest, a spus managerul Ion Preda.

Primarul oraşului Urlaţi, Marian Machiţescu, a afirmat că nu este de acord cu închiderea spitalului şi că juriştii primăriei vor ataca în instanţă decizia Guvernului de a transforma Centrul de sănătate Urlaţi în cămin pentru vârstnici.

Spitalul din Urlaţi avea 88 de paturi, 112 angajaţi şi oferea servicii medicale in specialităţile: medicină internă, pediatrie, obstetrică şi ginecologie, neonatologie, chirurgie generală, A.T.I., O.R.L, oftalmologie, dermatologie şi psihiatrie.

Aproximativ jumătate din angajaţi au fost redistribuiţi către alte unităţi sanitare după închiderea spitalului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici