- Home
- Social
- ALEXANDRIA, (16.09.2019, 21:58)
- Carmen Dumitrescu
Primarul din Videle, suspendat printr-un ordin al prefectului. Nicolae Bădănoiu: Se fac abuzuri împotriva mea
Primarul oraşului Videle, Nicolae Bădănoiu, suspendat din funcţie printr-un ordin al prefectului, anunţă că s-a întâlnit cu un avocat „pentru a vedea cum vom acţiona împotriva abuzului care mi se întâmplă”. Edilul solicitase demontarea panourilor electorale cu Viorica Dăncilă.

Primarul din Videle, suspendat printr-un ordin al prefectului. Nicolae Bădănoiu: Se fac abuzuri împotriva mea
Potrivit unei note interne a Primăriei Videle, ordinul prefectului a fost dat vineri, 13 septembrie. Atribuţiile de primar vor fi preluate de Şerban Nicu Silvică, actual viceprimar al oraşului.
„Având în vedere Ordinul Prefectului Judeţului Teleorman privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar al domnului Nicolae Bădănoiu. până la alegerea noului primar, atribuţiile primarului vor fi exercitate de drept de către viceprimarul oraşului Videle, domnul Şerban Nicu Silvică“, se arată în nota internă.
Nicolae Bădănoiu spune că s-a întâlnit deja cu un avocat şi că va acţiona împotriva „abuzului care mi se întâmplă”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
„Tocmai m-am întâlnit cu un avocat pentru a vedea cum vom acţiona împotriva abuzului care mi se întâmplă. Nu pot să stau liniştit şi să privesc cum se fac nişte abuzuri împotriva mea. Voi da mai multe detalii despre strategia mea în zilele următoare, dar în mod cert nu voi lăsa lucrurile aşa", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Nicolae Bădănoiu.
Bădănoiu a fost ales din partea PSD şi se află la cel de-al doilea mandat de primar al oraşului Videle. El este într-o relaţie tensionată cu actuala conducere a PSD Teleorman încă de la Conferinţa Judeţeană a PSD, când acesta şi-a şi scris demisia din partid.
De altfel, el a cerut demontarea bannerelor electorale pentru promovarea Vioricăi Dăncilă, pe motiv că ar fi fost montate ilegal în oraş. Nicolae Bădănoiu a trimis o adresă către PSD Teleorman în care susţine că pentru montarea bannerelor este nevoie de un aviz de publicitate temporară, în condiţiile legii.
„Am cerut de două ori organizaţiei PSD documentele pentru eliberarea avizului temporar de publicitate electorală. Nici până astăzi (n.red. luni) nu s-au primit documentele în cauză, aşa că eu consider că acele bannere montate în afara cadrului legal trebuie date jos urgent!”, a spus Nicolae Bădănoiu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe