Primarul localităţii vâlcene Laloşu, reţinut pentru fapte de corupţie

Primarul comunei vâlcene Laloşu, Ion Toma, acuzat de fapte de corupţie, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în noaptea de miercuri spre joi fiind dus în arestul Poliţiei Judeţene.

Urmărește
598 afișări
Imaginea articolului Primarul localităţii vâlcene Laloşu, reţinut pentru fapte de corupţie

Primarul localităţii vâlcene Laloşu, reţinut pentru fapte de corupţie (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care au emis pe numele primarului o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta este cercetat pentru distrugere de înscrisuri, luare de mită şi trafic de influenţă, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În cazul în care Ion Toma va primi mandat de arestare, Primăria Laloşu va fi condusă de viceprimar, în condiţiile în care din primăvară localitatea nu mai are Consiliu Local, acesta fiind dizolvat la cererea prefectului judeţului, care a luat decizia după ce CL nu s-a întrunit la trei şedinţe consecutive.

Ion Toma a mai avut probleme în septembrie 2010, când procurorii DNA Piteşti au percheziţionat casa şi sediul primăriei din Laloşu.

Primarul a fost cercetat atunci în libertate pentru luare de mită, distrugere de înscrisuri şi trafic de influenţă, după ce anchetatorii au stabilit că mai mulţi cetăţeni i-au oferit acestuia sume de bani în contul cărora edilul le-a promis că le va distruge amenzile contravenţionale.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în luna iunie 2010 localnici din comuna Laloşu au sesizat organele de urmărire penală arătând că primarul Ion Toma a pretins şi a primit, în mai multe rânduri, diferite sume de bani în schimbul cărora aceştia urmau să fie absolviţi de achitarea unor amenzi aplicate în principal pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Acuzaţiile vizează nepunerea în executare şi ruperea proceselor-verbale de contravenţie înaintate de către organele de poliţie Primăriei Laloşu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici