Au trecut 5 ani de la tragedia de la Colectiv şi încă nu am primit răspunsuri. Prietenii şi rudele victimelor au organizat lanţ uman care a început la Curtea de Apel, unde de ani de zile se judecă dosarul.
„Sunt 5 ani şi nu vrem să uităm, se pare că unii oameni au uitat. Nu putem să punem presiune pe justiţie, dar justiţia trebuie să fie făcută într-un timp rezonabil, 5 ani nu mai începe să sune a timp rezonabil”, spune Diana, una dintre participantele la lanţul uman.
„Este vorba de justiţie, nu-şi face datoria. E un semnal că încă, la 5 ani de la această dramă, nu se întâmplă nimic”, spune şi Sorin.
Lanţul uman s-a încheiat la Clubul Colectiv. Participanţii au purtat candele în memoria celor 65 de oameni care şi-au pierdut viaţa în incendiu.
La fosta fabrică Pionierul au depus flori şi au aprins mii de candele, iar fotografiile tuturor celor 65 de victime au fost aduse în faţa clubului. Amărăciunea participanţilor e cu atât mai mare cu cât, nu numai că nu există sentinţe definitive pentru vinovaţi, dar Cristian Popescu Piedone, acuzat în dosar, a candidat şi a fost ales primar.
„Şi între timp se pare că se aşterne uitarea, cădem în aceleaşi vechi obiceiuri, avem oameni care nu-şi asumă responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat atunci. Mai mult, un primar care nu numai că face parte din dosarele Colectiv, dar a avut tupeul să candideze şi a fost ales, adică se pare că uităm”, mai spune Diana.