Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, audiat la DNA într-un dosar de corupţie
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, vicepreşedinte al PDL, este audiat, miercuri, la sediul DNA, într-un dosar de corupţie legat de atribuirea Serviciului de transport public al municipiului. Mircea Hava a venit la sediul DNA Alba, însoţit de avocatul său, şi a refuzat să facă declaraţii.

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, audiat la DNA într-un dosar de corupţie (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Surse din rândul anchetatorilor au declarat că Mircea Hava are calitatea de învinuit în acest dosar, alături de alte zece persoane, respectiv şapte angajaţi ai Primăriei Alba Iulia şi trei ai societăţii de transport public din municipiu.
Printre cei şapte angajaţi ai primăriei se află şi cei doi viceprimari, Ioan Bogăţan şi Paul Voicu, ambii membri PDL, mai spun sursele citate.
Potrivit aceloraşi surse, cercetările vizează modul în care s-a acordat contractul pentru Serviciul de transport public societăţii respective şi cum s-au alocat către aceasta o serie de subvenţii şi sume pentru gratuităţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Sursele citate susţin că Hava are calitatea de învinuit, iar celelalte persoane de învinuite complice.
La audieri sunt prezenţi şi angajaţi ai Primăriei Alba Iulia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

