Primarul oraşului Cernavodă, condamnat la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu

Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a fost condamnat la închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată, alături de acesta primind condamnări în acelaşi dosar şi fiul său, în timp ce fratele primarului a fost achitat.

Urmărește
2599 afișări
Imaginea articolului Primarul oraşului Cernavodă, condamnat la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu

Primarul oraşului Cernavodă, condamnat la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu

Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat, marţi, la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată, pe primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, pentru că ar fi prejudiciat bugetul local în urma încheierii unor acte adiţionale între Consiliul Local Cernavodă şi SC Concer Plus SRL.

În acelaşi dosar, fiul său, Tiberiu Marius Hânsă a fost condamnat, tot cu executare, la pedeapsa de trei ani şi două luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, în timp ce fratele primarului, Nicolae Hânsă, a fost achitat.

De asemenea, judecătorii l-au mai condamnat pe Mihai Adam la pedeapsa de trei ani de închisoare, cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu, iar pe Marin Cadiu şi Margareta Cileagă la pedeapse de câte trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Totodată, instanţa i-a obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata a peste 545.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, către oraşul Cernavodă.

Cei şase au fost cercetaţi pentru că în perioada 2005 - 2008 ar fi prejudiciat bugetul local cu suma de 28 de miliarde de lei vechi, în urma încheierii unor acte adiţionale între Consiliul Local Cernavodă, prin primar, şi SC Concer Plus SRL. Iniţial, ei au fost achitaţi, în 2014, de Judecătoria Medgidia, dar procurorii au făcut apel, ce a fost admis, marţi, de Curtea de Apel.

Gheorghe Hânsă are în prezent 70 de ani şi a avut trei mandate ca primar al oraşului Cernavodă între 2000 şi 2008, respectiv, din 2012 până în prezent.

Tot marţi, filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal a anunţat că a luat act de decizia Curţii de Apel Constanţa, care l-a condamnat pe primarul oraşului Cernavodă, după ce acesta fusese iniţial achitat de Judecătoria Medgidia şi, urmare a deciziei instanţei judecătoreşti, Gheorghe Hânsă îşi pierde calitatea de membru al partidului, „în conformitate de prevederile statului PNL”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici