Primarul oraşului Mioveni, reţinut după ce ar fi acceptat 30.000 de euro pentru angajarea unui medic

Publicat: 05 10. 2023, 10:12
Actualizat: 05 10. 2023, 10:14

Procurorii DNA Piteşti au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a primarului oraşului Mioveni, judeţul Argeş, pentru trafic de influenţă.

Potrivit DNA, Georgescu Ion este bănuit că, în toamna anului 2022, ar fi acceptat de la o persoană (martor) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic.

Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală.

Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină „promisiunea” făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior.

Miercuri, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu Ion ar fi remis martorului suma de bani.